Connect with us

La zi

Marius Budăi va prezenta premierului Viorica Dăncilă un prim raport cu privire la situaţia fetiţei din Baia de Aramă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că va prezenta premierului Viorica Dăncilă un prim raport cu privire la situaţia fetiţei din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie din SUA, ea fiind ridicată zilele trecute cu mascaţii din casa unde se afla în plasament.

El a precizat că în prezent echipele de control sunt la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dolj, respectiv din Mehedinţi şi la DGASPC Dolj.

„Avem informaţii pe care le actualizăm pe oră ce trece şi le vom prezenta public doamnei premier. Pe parcursul zilei de ieri şi de azi, specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie au ţinut legătura cu familia adoptatoare, au fost informaţi de parcusul medical pe care îl va urma fetiţa, conform recomandărilor IML. Am solicitat ca mâine un specialist din cadrul Asistenţei sociale să poată să fie chiar posibil să vadă şi copilul, pentru a ne asigura, atât noi ca autorităţi, dar şi opinia publică, că Sorina este cât de cât ok şi să monitorizăm acest caz pe cât se poate. Am spus că vom trimite şi solicitare în SUA, avem această posibilitate legală. (…) Un prim raport îl avem (…), avem inclusiv solicitarea de la Procuratură de participare în echipă, le voi prezenta doamnei premier pe toate, sigur şi ceilalţi miniştri vor veni cu rapoartele dumnealor. (…) Îi prezint tot parcursul cu documente de la momentul în care acest copil a fost internat într-un centru de primire în regim de urgenţă, de când s-a deschis adopţia, tot ce a fost până când s-a pronunţat instanţa, bineînţeles ceea ce ştim acum din imaginile publice şi din prezenţa celor doi colegi ai noştri de la Dolj în acea echipă mobilă”, a declarat Budăi înaintea discuţiilor pe care le va avea pe această temă la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.

Întrebat dacă reprezentantul Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi psihologul au acţionat corect în momentul în care copilul a fost luat din familia care l-a crescut, Budăi a spus: „Când vom vedea raportul, vom şti clar ce s-a întâmplat”.

„Haideţi să verificăm cu atenţie, să stabilim dacă este cineva care a greşit şi în urma acestor evaluări să vorbim de demiteri. (…) La ce prevede legea acum, adopţia poate fi închisă doar la solicitarea familiei adoptatoare pe motiv că nu s-a compatibilizat cu copilul sau poate fi o intervenţie legală atunci când se dovedeşte că aplici tratamente rele copilului. Din punctul meu de vedere, această familie are hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. (…) Speram ca aceste chestiuni să nu le trăiesc în România”, a menţionat ministrul Muncii.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi, însoţiţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vineri dimineaţă în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiţă de 8 ani, dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română.

Fetiţa locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de copil în ultimii şapte ani.

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ”mama”. În imagini apare şi procurorul Maria Piţurcă care ar brusca copilul.

Ulterior, Maria Piţurcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că minora era agitată, iar ea a reuşit să o ia în braţe şi să o predea tatălui adoptiv.

Acuzată că a bruscat-o pe fetiţă şi a târât-o pe jos, procuroarea a afirmat că a fost însoţită de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, care nu au putut interveni, iar ea a intervenit pentru a opri starea de agitaţie a minorei.

Întrebată de ce se zbătea copilul, ea a afirmat că acesteia i s-a inoculat că va fi dusă în străinătate şi i se va face rău.

„Adoptatorii sunt cetăţeni români care au dublă cetăţenie, română şi americană, tatăl adoptiv este manager iar mama adoptivă este manager în domeniul medical în SUA. Sora domnului este doctor în psihologie şi deţine o clinică pentru acordare de asistenţă copiilor cu probleme speciale. Pe parcursul procesului de adopţie asistentul maternal a încercat să încadreze fetiţa într-un grad de handicap. Noi nu ştim ce probleme psihice are fetiţa, pentru că nu am putut să relaţionăm în niciun fel. Acum pot să vă spun că fetiţa este bine, chiar a început să relaţioneze cu părinţii, i s-a acordat şi consiliere psihologică. Acum este la părinţii adoptivi, în România, unde locuiesc aceştia la rude. Nu poate pleca din ţară, pentru că potrivit legii adopţiei sunt anumite proceduri”, a precizat Maria Piţurcă.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință