Interpretul de jazz, redutabilul saxofonist şi compozitor de etnie romă, Marin Petrache Pechea, s-a născut la data de 25 noiembrie 1944 în Bucureşti şi a murit, răpus de cancer, tot la Bucureşti, pe 9 octombrie 2016.
Părinţii săi au fost dintre persoanele deportate în Transnistria, la Bug, şi, având norocul să scape cu viaţă s-au înapoiat în ţară în 1944.
Pe drumul de întoarcere al părinţilor, tatăl i-a spus soţiei sale – care deja îl purta în pântece pe viitorul prunc – că îi va da acestuia la naştere numele localităţii unde convoiul se va opri prima oară. Cum popasul s-a făcut în aşezarea gălăţeanâ Pechea, iată, de unde i se se trage supranumele artistului: „Pechea”, rostit imediat după numele şi prenumele din certificatul de naştere şi din buletin: Marin Petrache. Acolo a fost născut, au stat o lună de zile, însă, mutându-se în Bucureşti, câte trei, naşterea este asimilată ca fiind în Bucureşti.
Tatăl său, Petrică Argintaru (decedat în 1996), era rrom argintar, cu înaintaşi aculturaţi la maghiarii din zona transilvană, „bijutier, şlefuitor de briliante”, iar mama artistului era evreică.
DoruTufiş, coleg de-al lui Marin Petrache Pechea, îşi aduce aminte de „Nea Petrică Argintaru” om generos, care-i invita pe colegii muzicieni ai fiului său la o fasole cu ciolan pregătită de el, bucuros că îi apreciază cineva modul în care ştia să gătească, chiar acolo la alimentara unde era şef de unitate, pe Viitorului, colţ cu Eminescu”.
După şcoala generală, Marin Petrache urmează Şcoala de Muzică, apoi absolvă Conservatorul de Muzică din laşi, la secţia clarinet, dar s-a dedicat instrumentului său preferat, saxofonul.
În anul 1968, reuşeşte să-şi facă o formaţie, „Cromatic Band” („Grupul Cromatic”), cu care susţine concerte, la început, în spaţiul universitar, în cluburi şi localuri, în cadrul unor festivaluri de tineret şi studenţeşti ş.a., ca, după un an, în 1969, sa plece în Germania, în baza unui contract oficial, alături de: chitaristul Radu Goldiş (fiul lui Jeni Goldiş, care era director al magazinului „Adam” din Bucureşti si primul fost sot al cântăreţei Aida Moga), bateristul Dorel Vintilă Zaharia, saxofonistul Nicky Păun, basistul Mihai Udilă (bas), Tiberiu Korossy, Gelu Tudorache.
În aceşti ani, Marin Petrache Pechea pleca frecvent în străinătate, în turnee şi la festivaluri, formaţiile în care cânta fiind cotate atunci în lume ca formaţii de succes pentru calitatea interpretativă. De cele mai multe ori, colegii lui rămân în străinătate, acesta fiind nevoit sa-şi refacă la înapoierea în ţară noi trupe muzicale sau să se alipească altora.
Doru Tufiş ni se confesa acum câteva zile (în 29 noiembrie 2016) că, de fapt, în anul 1975, când ei şi ceilalţi patru componenţi ai formaţiei „Romanticii” se întorceau din străinătate, „l-au aspirat” şi pe Pechea, „Romanticii” fiind singura trupă care plecase cu 5 membri şi se înapoiase cu …6, pentru că, iarăşi, Pechea se întorcea fără colegi, amuzându-se cu toţii ca „avea mână bună la rămas peste graniţă”.
După întoarcerea în ţară, în 1975, răstimp de patru ani, Pechea nu mai primeşte viză de plecare în străinătate, cântă, în ţară, alături de mai mulţi colegi instumentişti: Florin Creţu (saxofon), Petre Răduţă (chitara bas, solist vocal), Sergiu Tavivfta (chitară), Mircea Drăgan (organist), Marcel Năvală (voce, chitară bass), Nicki Dorobanţu (chitară, voce), Valeria Pusi (pian, solistă vocală), Doru Tufiş (chitară, solist vocal), Stela Enache (solistă vocală) ş.a.
Apoi, Marin Petrache Peche şi formaţia sa „Cromatic” îşi reiau deplasările în străinătate, cântând în Australia (1980), în ţări arabe, la Viena etc.
Anul 1986 avea să fie un an si de realizări (apare în postura de compozitor, vizibilă până în anul 1991, dedicându-i fetiţei sale, Nidia, o piesă („Pentru tine”) – ea însăşi devenind la tinereţe cântăreaţă) -, dar şi un an de cotitură.
Statutul destul de fragil din perspectivă financiară al artiştilor (salarii mici, iar veniturile dobândite în străinătate prin muncă erau „vămuite” grosolan de regimul comunist, care percepea, la întoarcerea în ţară, o reţinere de aproape două treimi din sumele realizate de persoanele care lucrau în străinătate), tratamentul la care erau supuşi în acest context ingrat, accentuat de o experienţă neplăcută, în anul 1986, când era aproape de a fi arestat din pricina aparaturii electronice aduse în ţară spre vânzare, pentru a putea trăi până la obţinerea unui eventual nou contract de muncă „afară”) îl determină pe artistul Marin Petrache Pechea să-şi mobilizeze colegii, într-un weekend (răstimp cât anchetatorii aşteptau avizul arestării lui Pechea de la partidul comunist, căci un membru de partid nu putea fi reţmut fără aşa ceva), şi să plece împreună în Danemaca, unde cer azil politic. în ţară îi rămâne familia (tatăl, soţia, fetiţa, surorile, mama lui decedând până în 1986).
Marin Petrache Pechea şi colegii săi locuiesc în lagăr timp de un an de zile (1986-1987), cu acel prilej dând concerte în lagărele din Danemarca şi Suedia, după care – obţinând cetăţenie daneză – mai rămân puţin în Danemarca, unde au făcut nu numai muzică, ci, la început, destul de multe alte activităţi ingrate, pe umerii lor căzând esponsabilitatea întreţinerii familiilor rămase în ară. între timp, autorităţile româneşti comuniste -au condamnat, în lipsă, pe Pechea la şapte ani e închisoare, ca şeful orchestrei, iar pe ceilalţi componenţi – la câte cinci ani.
După cei doi ani de şedere în Danemarca, Marin Petrache Pechea pleacă în America, de unde avea să se întoarcă în România abia după căderea regimului comunist.
Astfel, în 1991, artistul se repatriază, la sfatul oamenilor de televiziune Titus Munteanu şi Alexandra Cepraga, şi ia parte la primul Festival şi Concurs Internaţional de Muzică Uşoară „Bucureşti ’91, cu solista Greta Pope, adusă de el din Statele Unite, care a susţinut un recital împreună cu Grupul „Cromatic” al lui Marin Petrache Pechea. Tot aici, în calitate de compozitor, Marin Pechea primeşte Premiul V pentru compoziţia sa „Dacă pleci”, pe versuri de Dan V. Dumitriu, interpretată de Loredana Groza, respectiv, de Greta Pope.
Din 1996, când avea 52 de ani, se desparte de soţie, copiii (Nidia, Roberto) rămânând în apropierea şi grija lui.
Înfiinţează formaţie după
formaţie, ca, de pildă: Cromatic Band (formată din şase instrumentişti), Cromatic Big Band (format din 26 de instrumentişti,
înfiinţată în 1997), Trio Petrică Andrei, Rai Banda Mahala, mai târziu şi Cromatic Junior Big Band (în anul 2000).
În timp, maestrul Pechea încercă să se dedice, pe lângă muzică, şi mediului de afaceri în profil muzical, deschizând o casă de discuri, respectiv, restaurantul familial „La Pechea”, aflat pe lângă Banca Naţionala, în care atrăgea exponenţi din domeniul artei şi dădea reprezentaţii împreună cu formaţia lui, acolo fiul lui, Roberto, fiind şef de sală, iar o soră a lui Pechea – bucătăreasă.
Fire generoasă, Marin Petrache Pechea lansează mai mulţi tineri interpreţi de jazz şi pop, pentru saxofonistului Flavius Teodosiu fiind mentor şi considerându-l ca „pe unul dintre cei mai buni saxfonişti ai lumii la ora actuală” – după cum declara presei artistul Pechea (v. Rozana Mihalache, Pechea, cel mai mare patron dintre saxofonişti, „Atac-online„, marinpetrachepechea. ro/mpp/), iar bateristul Tudy Zaharescu a fost cel mai aprobiat colaborator şi prieten al său.
În urmă cu cinci ani, maestrul se afla într-un spaţiu spitalicesc, unde făcea dializă, iar acolo -din vorbă în vorbă – se întâlneşte cu fostul meu student Andrei Nasture, pacient şi el, se „simt” că sunt rromi şi încep discuţia în rromani şi despre limba rromani, se dondănesc pe sensuri şi cuvinte şi… recurg la „sună un prieten”. Andrei Nasture mi-l dă la telefon pe maestrul, acesta îmi pune nişte „întrebări-găselniţe”, e mulţumit de cunoştinţele mele de rromani, îmi indică pagina sa on-line, mă roagă să fac ceva pentru un scriitor rom maramureşean, Samson lancu, să-l mediatizez cumva, şi chiar îmi trimite două din cele trei cărţi ale acestuia pe care le-am inclus în bibliografia romă şi le-am donat alături de alte două mii de cărţi rome bibliotecii studenţeşti bucureştene (BCU). Era vorba de volumele de proză ale lui Samson lancu. Ţiganii, aurul şi diamantele (voi. 2, 2011, Târgovişte: Editura ZIP) şi de Ţiganii, aurul şi diamantele (voi. 3, 2013, Târgovişte: Editura Singur). L-am revăzut într-un mini-concert ţinut la Teatrul „Elisabeta”, când – în 2015-a fost marcată, la 20 februarie, Ziua Dezrobirii Romilor şi cam asta este ceea ce pot adăuga, la rându-mi, despre acest maestru al jazzului internaţional.
Sursa: „Floarea rromă – 55 de exponenţi rromi din România decedaţi după 1989, Gheorghe Sarău – Bucureşti 2016