Connect with us

Eveniment

Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei: Abandonul școlar poate fi rezolvat prin conectare cu piața muncii

Marian Daragiu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei și vicepreședinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, a declarat vineri, în cadrul dezbaterii proiectului naţional „Pactul pentru tineri”, că abandonul şcolar este o problemă care are cauze şi rădăcini în multe domenii, care nu poate fi rezolvată doar de Ministerul Educaţiei.

„Privesc abandonul şcolar ca pe un rezultat, o consecinţă a ceva care nu a funcţionat, al unui sistem care, undeva, a dat greş. Părăsirea timpurie a şcolii este de asemenea un rezultat al unui sistem care undeva s-a crăpat, undeva s-a blocat. Când vorbim de abandonul şcolar şi soluţiile pe care le avem la îndemână, venim cu soluţii pe jumătate. Un cadru didactic încearcă să facă ceva, să îl ajute pe copil. Poate că merge până în comunitate şi ajunge la părinţi. Dar acolo se loveşte de o multitudine de factori. Ceea ce se întâmplă atunci când vorbim de abandon şcolar este ca şi cum am vedea doar vârful iceberg-ului, fără să înţelegem complexitatea fenomenului de dedesubtul apei. Iar cadrul didactic pus în faţa unei complexităţi, unei multitudini de factori intercorelaţi, dintr-odată, începe să cocheteze cu ideea de neputinţă. Pentru că problemele de acolo sunt probleme care ţin şi de familie, de domeniul social. Şi îşi dă seama că e doar un cadru didactic, care a doua zi va trebui să meargă la şcoală şi să spere că toti copiii vor veni şi astăzi la şcoală. Dar copiii încep să nu mai vină, de şase ori mai mult în mediul rural. Conectarea cu piaţa muncii este soluţia, copiii vor să facă o meserie. Înţelegerea de către tineri a peisajului educaţional şi de ocupare a forţei de muncă depinde de experienţa părinţilor şi a familiei lor”, a punctat Marian Daragiu.

La rândul său, Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a confirmat atât efectul „Pactului pentru Tineri” de intensificare a găsirii unor soluţii legislative pentru reducerea abandonului şcolar, cât şi oportunitatea colaborării extinse între autorităţi, profesionişti şi mediul de afaceri.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință