Sanatate

Mamografii şi ecografii mamare gratuite, până pe 17 noiembrie, la Complexul Caraiman

Femeile între 20 şi 69 de ani cu domiciliul în Sectorul 1 pot face mamografii şi ecografii mamare gratuit, de luni până pe 17 noiembrie, la Complexul Multifuncţional Caraiman, a anunţat primarul Clotilde Armand.

„Îmi doresc ca în Sectorul 1 să prevenim şi să reducem cazurile de cancer la sân în rândul femeilor. Pentru al doilea an consecutiv oferim gratuit, timp de o lună, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, servicii complete de investigaţii, consult şi consiliere de specialitate. Astfel, în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie 2022, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 69 ani, cu domiciliul în Sectorul 1, au acces gratuit la serviciile de mamografie şi ecografie mamară oferite de Complexul Multifuncţional Caraiman”, a scris Clotilde Armand, luni, pe Facebook.

Potrivit edilului Sectorului 1, centrul medical aflat în administrarea Primăriei Sectorului 1 dispune de un mamograf de ultimă generaţie care efectuează mamografii 3D cu tomosinteză.

Clotilde Armand a precizat că pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 50 ani se recomandă efectuarea iniţial a unei ecografii mamare, iar dacă este cazul, la indicaţia medicului specialist, se poate efectua o mamografie. Femeile între 50 şi 69 ani care nu au efectuat o mamografie în ultimii doi ani pot beneficia de efectuarea sa, gratuit, până pe 17 noiembrie.

După eliberarea rezultatelor de la ecografia mamară şi/sau mamografie, femeile vor beneficia de servicii de consiliere şi consult senologic prin cabinetul de obstetrică – ginecologie.

Edilul Sectorului 1 a informat că mamografiile se efectuează marţi, miercuri şi joi, între orele 9,00 – 13,00. Ecografiile mamare se realizează luni, în intervalele orare 9,00 – 13,00, 15,00 – 18,30, şi joi, între orele 15,00 – 18,00. Potrivit edilului Sectorului 1, consilierea şi consultul senologic la cabinetul de obstetrică – ginecologie se fac marţi, miercuri şi joi, între orele 9,00 – 15,00.

Pentru programări, persoanele interesate pot suna la numerele de telefon ale Complexului Multifuncţional Caraiman: 021.224.40.73, 021.224.40.29, 021.224.40.28.

Ea a punctat că, în fiecare an, în octombrie, autoritatea locală marchează luna conştientizării şi prevenţiei cancerului de sân. În paralel, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, autoritatea locală desfăşoară o campanie gratuită de screening pentru cancerul de col uterin destinată femeilor cu domiciliul în Sectorul 1, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 65 ani. Pentru aceste investigaţii nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version