Connect with us

La zi

MAI: Peste 23.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic în minivacanţa de 1 Decembrie

Peste 23.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, de miercuri şi până duminică, la nivel naţional

Peste 23.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona, de miercuri şi până duminică, la nivel naţional, pentru prevenirea evenimentelor nedorite şi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor, în contextul minivacanţei de 1 Decembrie.

„Potrivit estimărilor de la acest moment, pe timpul minivacanţei vor fi organizate 1.470 de evenimente la care se preconizează prezenţa a peste 500.000 de participanţi. Cu prilejul Zilei Naţionale a României, autorităţile centrale şi locale vor organiza 337 de manifestări comemorative şi ceremonii militare. Cele mai importante din punct de vedere al numărului de participanţi vor fi în Bucureşti, Alba Iulia, Craiova, Cluj-Napoca şi Timişoara”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor dedicate Zilei Naţionale, structurile MAI vor fi în alertă la nivel naţional.

Peste 1.500 de angajaţi MAI vor acţiona doar în Bucureşti.

„Efectivele MAI vor fi prezente la toate evenimentelor publice organizate în aceste zile pentru protecţia participanţilor şi descurajarea comiterii de contravenţii sau infracţiuni, dar şi pentru a asigura o intervenţie rapidă în cazul producerii unor incidente sau chiar a unor situaţii de risc pentru cetăţeni. De asemenea, poliţiştii, în consultare cu organizatorii evenimentelor, vor impune restricţii de circulaţie în zona de desfăşurare şi pe drumurile adiacente şi vor îndruma conducătorii auto cu privire la rutele ocolitoare. Precizez că la nivel naţional, zilnic, vor fi mobilizaţi peste 1.500 de poliţişti rutieri pentru fluidizarea traficului pe drumurile intens circulate”, a mai spus Dajbog.

Ea a recomandat conducătorilor auto să manifeste prudenţă crescută atunci când se deplasează pe drumuri aglomerate, în zone montane sau în condiţii meteorologice nefavorabile.

Oficialul MAI a adăugat că, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice, echipajele rutiere vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar, dar şi cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanţe interzise la volan.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință