Connect with us

La zi

MAE a alocat o linie telefonică suplimentară pentru românii din străinătate ce se confruntă cu situaţii dificile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a alocat o linie telefonică suplimentară pentru românii din străinătate care se confruntă cu o situaţie dificilă în contextul pandemiei COVID-19 şi repetă apelurile privind evitarea călătoriilor care nu sunt esenţiale şi recomandarea ca turiştii sau cetăţenii români aflaţi temporar în străinătate să revină de urgenţă în ţară.

„Având în vedere prioritatea constantă a MAE pentru cetăţenii români din străinătate, mai ales în contextul actual, în perioada imediat următoare, MAE va continua în mod susţinut aceste eforturi, în limitele posibilităţilor reale de acţiune în teren şi a competenţelor sale. MAE atrage atenţia asupra faptului că, pe măsură ce autorităţile tot mai multor state înăspresc măsurile restrictive de tranzit transfrontalier, capacitatea de acţiune a MAE se reduce în consecinţă, acestea afectând în mod substanţial posibilităţile de identificare a unor soluţii reale pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români din străinătate”, arată un comunicat al ministerului.

Începând de marţi, MAE a alocat o linie telefonică suplimentară ce poate fi apelată de cetăţenii români din străinătate care se confruntă cu situaţii dificile, în vederea identificării de soluţii pentru revenirea în ţară.

MAE recomandă cetăţenilor români să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul în care se află sau numărul de telefon 004 021 431 2059 pentru notificarea prezenţei în statele în care se află la acest moment şi comunicarea datelor de contact. Aceste elemente vor permite MAE o mai bună evaluare a situaţiilor problematice la acest moment şi identificarea de soluţii punctuale, împreună cu alte state.

Această linie telefonică vine în completarea numerelor disponibile pentru fiecare misiune diplomatică sau oficiu consular şi care sunt disponibile pe pagina de internet a MAE – www.mae.ro/romanian-missions.

Potrivit MAE, până în prezent, au fost realizate multiple demersuri pentru facilitarea revenirii în ţară a unor cetăţeni români care se aflau în străinătate, fie ca turişti, fie în tranzit, fie în situaţii de urgenţă medicală şi care au fost afectaţi în mod direct de măsurile adoptate de către statele în care se aflau, statele de tranzit sau de măsura adoptată de autorităţile române privind suspendarea zborurilor înspre şi dinspre Italia.

Prin aceste demersuri şi în cooperare cu alte state, de la începutul lunii martie, mai mulţi cetăţeni români au revenit în siguranţă în România:

– 14 studenţi români care se aflau în Cehia în cadrul unui program de schimb de experienţă au revenit la Bucureşti la data de 13 martie;

– 17 cetăţeni români aflaţi în Italia în momentul adoptării de către Guvernul de la Roma a măsurii carantinei asupra întregului teritoriu al acestei ţări şi suspendarea zborurilor de către autorităţile române înspre şi dinspre Italia au revenit în ţară pe 13 şi 14 martie;

– 22 de cetăţeni români aflaţi în Maroc au revenit în ţară în perioada 13-16 martie;

– 16 cetăţeni români aflaţi pe vasul de croazieră Costa Magica au revenit în ţară în data de 15 martie;

– în aceeaşi zi, alţi 2 cetăţeni români care se aflau în Mongolia au revenit în ţară;

– 50 de cetăţeni români care se aflau pe vasul de croazieră Costa Fortuna acostat în Singapore au revenit în ţară la 11, respectiv 16 martie;

– 16 cetăţeni români care se aflau pe vasul de croazieră Grand Princess în SUA au revenit în ţară pe 12, respectiv 16 martie.

MAE reînnoieşte apelurile făcute anterior privind evitarea călătoriilor care nu sunt esenţiale şi recomandarea ca turiştii sau cetăţenii români aflaţi temporar în străinătate să revină de urgenţă în ţară.

De asemenea, arată sursa citată, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la nivelul MAE funcţionează o celulă de criză care lucrează permanent şi coordonează eforturile misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României pentru identificarea de soluţii optime pentru diferitele categorii de cetăţeni români care se află încă în străinătate fără o posibilitate reală de a-şi continua şederea.

Tot din dispoziţia ministrului Aurescu, urmare a coordonării cu ministrul de Externe ceh, Tomas Petricek, cu care a avut o discuţie telefonică, Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles a făcut demersuri luni pentru o coordonare la nivel UE în vederea repatrierii turiştilor cetăţeni europeni aflaţi în state din afara Europei.

MAE face apel la cetăţenii români de a da dovadă de înţelegere şi responsabilitate şi de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranţa cetăţenilor şi posibilitatea acestora de revenire în ţară.

Totodată, MAE face apel la cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor din aceste state şi subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricţiile impuse de statele de tranzit şi pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecţiei cu noul coronavirus, punând astfel în pericol siguranţa celor de acasă.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință