La 27 ianuarie 1945, pe fondul ofensivei generale împotriva armatelor germane de pe frontul de est, trupele sovietice au eliberat aproximativ 7.000 de oameni, aflaţi în lagărul de concentrare şi exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Destinat iniţial detenţiei prizonierilor politici polonezi, din 1942 el s-a ocupat în special de exterminarea evreilor din Europa. În perioada 1940-1945 peste 1,1 milioane de persoane au fost ucise aici, 90% fiind evrei, printre celelalte victime aflându-se între 70.000 şi 75.000 de polonezi, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri de război sovietici şi între 10.000 şi 15.000 alţi deţinuţi, potrivit datelor Muzeului Auschwitz-Birkenau, https://www.auschwitz.org/.
Lagărul iniţial, Auschwitz I, a fost înfiinţat în mai 1940, după ocuparea Poloniei de către trupele germane, la 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, într-un fost complex al armatei poloneze. Principalul motiv al înfiinţării lagărului a fost acela că arestările în masă ale polonezilor, pe motive politice, creşteau dincolo de capacitatea închisorilor „locale” existente. Primul transport de polonezi a ajuns la Auschwitz din închisoarea Tarnów pe 14 iunie 1940. Însă, de la sfârşitul anului 1941, asasinările prin împuşcare asupra evreilor au evoluat într-un plan cuprinzător, sistematic, pe care naziştii l-au denumit „Soluţia finală a Problemei Evreieşti în Europa”. Germania nazistă a desemnat pe evreii din întreaga Europă pentru exterminarea totală. În acest scop, naziştii au mobilizat întregul aparat al guvernului, armata, SS, poliţia şi industria. Regimurile colaboraţioniste, împreună cu membrii ai populaţiei locale din ţările ocupate s-au înrolat, de asemenea, la acest efort. Milioane de evrei din întreaga Europă au fost arestaţi şi deportaţi cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Aproximativ trei milioane de evrei au fost ucişi în lagărele de exterminare, incluzând Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chelmno, Majdanek şi Sobibor, conform https://www.auschwitz.org/ şi https://www.yadvashem.org/.
Lagărul de la Birkenau (care a avut, în 1944, peste 90.000 de prizonieri), cunoscut şi sub numele de „Auschwitz II”, reprezenta cea mai mare parte a complexului de lagăre de la Auschwitz. Naziştii au început să îl construiască în 1941, pe locul satului Brzezinka (Birkenau în limba germană), la trei kilometri de Auschwitz. Populaţia civilă poloneză a fost evacuată, iar casele lor confiscate şi demolate. Cea mai mare parte a aparatului de exterminare în masă a fost construită la Birkenau şi majoritatea victimelor au fost ucise aici. Peste 40 de sub-lagăre, care furnizau forţă de muncă diverselor fabrici şi ferme germane, au fost înfiinţate între 1942 şi 1944 (Auschwitz III). Cel mai mare dintre ele se numea Buna (Monowitz, cu zece mii de prizonieri) şi a fost deschis în 1942 pe terenul fabricii de cauciuc sintetic şi combustibil Buna-Werke, la şase kilometri distanţă de lagărul de la Auschwitz.
În ultimele săptămâni ale celui de-al Treilea Reich, evacuarea şi lichidarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau a fost, în termeni generali, o acţiune realizată în conformitate cu planuri predeterminate de aparatul SS. În urma acestei acţiuni, autorităţile naziste au reuşit să evacueze şi să folosească pentru nevoile economiei de război germane circa 100.000 de prizonieri ca forţă de muncă, precum şi o mare cantitate de bunuri acumulate în lagăr. În lagărul principal de la Auschwitz I şi în lagărele Auschwitz II-Birkenau şi Monowitz, aproximativ 7.000 de prizonieri au supravieţuit până la eliberare, notează site-ul oficial al Muzeului şi Memorialului de la Auschwitz, https://www.auschwitz.org/.
Din august 1944 până la mijlocul lui ianuarie 1945, aproximativ 65.000 de prizonieri au fost evacuaţi din lagărul de concentrare de la Auschwitz, aproape toţi polonezii, ruşii şi cehii (aproximativ 15.000 de oameni), fiind folosiţi ca forţă de muncă în diferite fabrici. În a doua jumătate a anului 1944, autorităţile SS au început să şteargă urmele şi să distrugă dovezile crimelor comise la Auschwitz. Au distrus dosare, inclusiv dosarele şi registrele prizonierilor şi au început să ardă listele evreilor deportaţi la Auschwitz pentru exterminare imediată în camerele de gazare. Proprietatea mobilă a lagărului, care includea cantităţi mari de materiale de construcţie şi obiecte furate de la evrei – victime ale exterminării în masă – a fost îndepărtată rapid.
În septembrie, octombrie şi noiembrie 1944, unii dintre prizonierii evrei din aşa-numitul „Sonderkommando”, forţaţi să opereze crematoriile şi camerele de gazare, martori direcţi ai exterminării, au fost ucişi la rândul lor. La 7 octombrie 1944, în timpul unei încercări de lichidare a altora, a izbucnit o revoltă, în urma căreia peste 450 de prizonieri au murit în luptă sau au fost ucişi. Până la sfârşitul anului 1944, crematoriul IV, avariat în timpul revoltei, a fost demontat, iar celelalte trei clădiri ale crematoriului au fost pregătite pentru a fi aruncate în aer. Echipamentul tehnic din camerele de gazare şi halele cuptoarelor din crematoriile II şi III a fost demontat, fiind transportat în diverse regiuni ale celui de-al Treilea Reich.
La mijlocul lui ianuarie 1945, germanii au început lichidarea definitivă a lagărului. Între 17 şi 21 ianuarie 1945, aproximativ 56.000 de prizonieri au fost evacuaţi de la Auschwitz şi sub-lagărele sale, pe jos, în principal spre vest, prin Silezia Superioară şi Inferioară, în ceea ce s-a numit „Marşul Morţii”. Doar aproximativ 2.200 de prizonieri din două sub-lagăre („Eintrachthütte” din więtochłowice şi „Laurahütte” din Siemianowice) au fost evacuaţi pe 23 ianuarie pe calea ferată. Una dintre cele mai lungi rute a fost urmată de 3.200 de prizonieri din sub-lagărul din Jaworzno. Drumul spre Gross-Rosen, în Silezia Inferioară, avea o lungime de 250 km. Prizonierii adulţi au fost însoţiţi de minori – copii evrei şi polonezi. Pe toate rutele, gardienii SS au tras atât în prizonierii care încercau să evadeze, cât şi în prizonierii care erau prea epuizaţi pentru a ţine pasul cu însoţitorii lor. Atât rutele de evacuare la pas, cât şi cele feroviare erau presărate cu mii de cadavre. Numai în Silezia Superioară, aproximativ 3.000 de prizonieri evacuaţi au murit. Se estimează că cel puţin 9.000 de prizonieri ai lagărului de la Auschwitz au murit pe parcursul întregii operaţiuni, deşi numărul lor poate ajunge chiar la 15.000, potrivit https://www.auschwitz.org/.
La 20 ianuarie 1945 au fost aruncate în aer crematoriile II şi III, iar pe 26 ianuarie a fost aruncat în aer crematoriul V, care era pe deplin funcţional. Pe 23 ianuarie, aşa-numita „Canada II”, un complex de barăci şi depozite care conţineau diverse bunuri lăsate de victimele exterminărilor, a fost incendiată. Aproape 9.000 de prizonieri, majoritatea bolnavi şi foarte epuizaţi, s-au trezit într-o situaţie precară, rămaşi în lagărul principal (Stammlager, Auschwitz I), Birkenau (Auschwitz II) şi sub-lagăre. Nu erau potriviţi pentru o evacuare pe jos, aşa că autorităţile SS au căutat să îi extermine pe toţi sau aproape pe toţi aceşti prizonieri. Între plecarea ultimelor coloane de evacuare din lagăr şi sosirea soldaţilor Armatei Roşii, SS-ul a reuşit să ucidă în sub-lagărele „Fürstengrube” în Wesoła, „Tschechowitz-Vacuum” în Czechowice şi „Blechhammer” în Blachownia Slšska, alţi aproximativ 700 de prizonieri evrei.
Speranţa de a-şi recâştiga libertatea, pe care încă o mai aveau prizonierii lăsaţi în urmă de SS, în lagăr, a devenit realitate la 27 ianuarie 1945. În acea zi, soldaţii Armatei Roşii au intrat în Auschwitz (sau Oswięcim în poloneză). Înainte de prânz, soldaţi ai Armatei 60 a Primului Front ucrainean au apărut în regiunea de est a oraşului, acolo unde se afla sub-lagărul Monowitz. Ei au eliberat aproximativ 7.000 de prizonieri din lagărul de la Auschwitz II-Birkenau şi de la Monowitz, în jurul orei 15.00, întâmpinând rezistenţă din partea trupelor germane în retragere. Peste 230 de soldaţi sovietici au murit în luptele de eliberare ale lagărului, inclusiv comandantul Regimentului 472 Infanterie, locotenent-colonelul Semen Lwowicz Bezprozvannyj.
Auschwitz – devenit un simbol al terorii, genocidului şi Holocaustului – a fost doar unul dintre numeroasele locuri de concentrare şi ucidere în masă amenajate de Germania nazistă în Europa, alături de Dachau, Gross-Rosen, Mauthausen, Bergen-Belsen, Majdanek, Sobibor, Treblinka sau Buchenwald. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial au murit în asemenea centre ale terorii peste şase milioane de evrei, sute de mii de sinti şi romi, persoane cu dizabilităţi, oponenţi politici ai nazismului (în special de stânga), homosexuali, criminali sau „asociali” (persoane considerate de regimul hitlerist că duc o existenţă „parazitară” şi sunt „balast pentru societate”), prizonieri de război, martori ai lui Iehova şi nenumăraţi alţii, indică https://www.dw.com/.
În iulie 1947, pe locul acestui complex de lagăre, a fost înfiinţat, de autorităţile poloneze, Muzeul şi Memorialul Auschwitz-Birkenau, în prezent fiind parte a patrimoniului mondial al UNESCO.
Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului în urma rezoluţiei adoptate la 1 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite. Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete. Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului a fost comemorată, începând cu anul 2006, în numeroase ţări din întreaga lume. Cu acest prilej, sunt aduse omagii, se aprind lumânări şi au loc marşuri ale dureri, în memoria celor care au suferit şi au murit în timpul Holocaustului.
Sursa: Agerpres