Kestiuni Rome cu Monica Cornea #Podcast #03 invitată Alina Ursu La podcastul Kestiuni rome al Monicăi Cornea vine o femeie romă puternică, cu o poveste de viață fascinantă. Alina Ursu a fost singura dintre frați care a urmat o facultate, dar drumul său a fost presărat cu încercări și greutăți. A urcat treaptă cu treaptă, pentru a ajunge să descifreze tainele pedagogiei și psihologiei. Anul trecut a absolvit un master în Asistență Socială și Dezvoltare Comunitară. Au fost însă vremuri când nu avea ce mânca. Au fost zile în viața ei când a trebuit să trăiască dintr-un leu, împreună cu cei doi copii ai săi. A făcut însă totul pentru ca acestora să le fie bine, iar acum îi este bine și ei. Alina a devenit un profesor stimat, un exemplu pentru fiecare om care aspiră spre reușită. Cu toate că multe răni nu se vindecă niciodată, durerea poate fi cel puțin ameliorată atunci când începi să te apreciezi și să te iubești!