În ultima perioadă, agresivitatea pe Facebook și pe toate celelalte rețele de socializare a cunoscut o amploare incredibilă. Calomniile și jignirile ce mi-au fost adresate în ultima perioadă m-au determinat să contactez o echipă de avocați, ce va monitoriza profilul meu de Facebook și îi va acționa în instanță pe toți cei care îmi aduc acuzații nefondate, mă jignesc pe mine și familia mea. Instanțele din România au decis că Facebook e spațiu public, așa că le atrag atenția celor care jignesc și calomniează că nu îi voi mai tolera!
Ca om politic, lider al celei mai reprezentantive organizații a romilor și reprezentant al acestei etnii în Parlament, consider că dezbaterile civilizate, chiar critice, dar cu argumente, SUNT BINEVENITE! Consider că dintr-o dispută serioasă, pe un ton civilizat, avem cu toții de învățat. Pe contul meu de Facebook îmi exprim punctul de vedere în cele două calitați enumerate mai sus. Dacă nu sunteți de acord cu ideile mele, aduceți argumente contra, dar pe un ton civilizat! Nu trebuie să gândim toți la fel. Tocmai de aceea Dumnezeu ne-a creat diferiți.
Din păcate, constat cu mâhnire că în ultima perioadă societatea românească s-a antagonizat. Cine nu e cu suveraniștii e împotriva lor. Și invers! Consider că și clasa politică are o mare vină pentru această situație creată, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne jignim între noi, să ne înjurăm familiile, să ne calomniem!
În încheiere, atrag atenția celor care nu sunt de acord cu ideile și activitatea mea ca politician că pot oricând părăsi pagina mea de Facebook, dacă nu-și pot exprima nemulțumirea pe un ton civilizat și constructiv. Am apreciat și voi aprecia în continuare dialogul civilizat, constructiv, cu argumente. Dacă nu vă puteți abține, mergeți pe alte conturi, altfel ne vedem în instanță!