Ion Voicu a fost cel mai cunoscut şi virtuos instrumentist rom, violonist, al României. El s-a născut pe 8 februarie 1923, la Bucureşti, iar în familia sa erau instrumentişti foarte buni şi cunoscuţi, precum bunicul său, violoncelistul Nicolae Voicu, tatăl său, Ştefan Voicu, care cânta la vioară şi contrabas. Dar şi fraţii săi au moştenit pasiunea pentru muzică, Marian şi Mircea cântau la pian, iar George la contrabas.
La vârsta de şapte ani, Ion Voicu a început să înveţe vioara cu un student, primul său profesor, care a recunoscut faptul că elevul său, Ion Voicu, l-a întrecut, a ajuns mai departe decât el.
Apoi, Ion Voicu a studiat cu alţi profesori (Garabet Avakian şi Vasile Filip), iar când avea vârsta de 14 ani, a susţinut examenul la „Academia Regală de Muzică” din Bucureşti, direct în anul 5.
Ion Voicu şi-a terminat studiile preliminare în anul 1940, nu în 7 ani, cât era durata normală, ci în doar 3. Profesorul său a fost Constantin Niculescu.
Primul loc de muncă al lui Ion Voicu a fost, ca violonist, Orchestra Radio, al cărei şef era olandezul Willem Mengelberg. Iniţial, Ion Voicu nu a fost remarcat de acesta, dar când Mengelberg, la cererea directorului Radioului, Theodor Rogalski, l-a ascultat pe Ion Voicu şi a înţeles că violonistul rom este mai mult decât un membru al orchestrei, un instrumentist de aur, ca solist, i-a recunoscut valoarea.
Marele violonist român, George Enescu i-a dat ore gratuite lui Ion Voicu, pentru a se perfecţiona. La scurt timp, în 1946, Ion Voicu a câştigat un concurs, unde marele violonist al lumii Yehudi Menuhin, a fost cel care a decis că merită primul loc.
Începând cu anul 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski, cu doi mari violonişti, George Enescu şi David Oistrakh. Timp de zece ani, Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii române „George Enescu” din Bucureşti.
În anul 1956, Ion Voicu a primit de la Statul Român o vioară extrem de valoroasă, un Stradivarius din 1702, pe care în anul 1986 a restituit-o autorităţilor. După căderea comunismului, Ion Voicu a reprimit instrumentul, pe 5 ianuarie 1990, la care cântă până la moartea sa, în 1997. Vioara a rămas în custodia familiei sale timp de 10 ani, când fiul maestrului, dirijorul Mădălin Voicu, o înapoiază Statului Român.
În cei 50 de ani de activitate ai săi, marele maestru, violonistul Ion Voicu, a susţinut sute de concerte în zeci de ţări ale lumii şi a înregistrat peste 100 de discuri.
Printre cele 17 personalităţi ale romilor, menţionaţi în Programa şcolară de istoria şi tradiţiile romilor, care a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, nr. 423/23.08.1999, figurează şi Ion Voicu, prezentat ca un mare artist şi maestru al viorii, la nivel mondial.
Ion Voicu a murit în ziua de 24 februarie 1997, la Bucureşti şi a fost înhumat la Cimitirul „Bellu”.
Sursa: „Floarea romă. 55 de exponenţi romi din România decedaţi după 1989”, Gheorghe Sarău, Bucureşti 2016