Şcolile se pot înscrie până pe 9 mai la concursul naţional „Şcoală Europeană”, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
În premieră în acest an şcolar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educaţiei.
„Informaţiile privind depunerea candidaturilor au fost deja transmise către inspectoratele şcolare”, precizează MEC.
Concursul „Şcoală Europeană” are drept scop încurajarea participării unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a celor de educaţie extraşcolară la programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.
Competiţia se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale Erasmus+ şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.
Prima ediţie a acestei competiţii a fost organizată în anul 2004.