Conectează-te cu noi

Social

INS: Pensia medie lunară a ajuns la 2.898 lei în trimestrul IV din 2024, în creştere cu 12,2%

Pensia medie lunară a crescut cu 12,2% în ultimele trei luni ale anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.898 lei, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul mediu de pensionari a fost de 4,92 milioane persoane, în scădere cu 41.000 persoane faţă de trimestrul III 2024, în timp ce numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,56 milioane persoane, în scădere cu 36.000 de persoane.

Conform statisticii oficiale, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.797 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 59,1% (comparativ cu 53,4% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost în trimestrul IV 2024 de 112,2%.

Comparativ cu trimestrul IV 2023, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 57.000 de persoane în ultimele trei luni din 2024, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat s-a diminuat cu 45.000 persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut în trimestrul IV 2024 comparativ cu trimestrul IV 2023 cu 36,4%, respectiv cu 39,2%.

Faţă de trimestrul anterior, în trimestrul IV 2024, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 41.000 de persoane, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 36.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut faţă de trimestrul III 2024 cu 12,2% şi, respectiv, cu 13,7%.

Potrivit datelor INS, în ultimul trimestru din 2024, pensionarii de asigurări sociale deţineau ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari, iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintau 92,6% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,2%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,6% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8%.

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,1% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

„Raportul dintre numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui, respectiv la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman”, arată INS.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.314 de lei (3.531 în Bucureşti, 3.493 lei în judeţul Hunedoara şi 3.314 lei în judeţul Braşov, faţă de 2.272 lei în judeţul Giurgiu, 2.257 lei în judeţul Vrancea şi 2.217 lei în judeţul Botoşani).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2024, a fost de 926.800 persoane, din care: 832.300 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 18,2% din totalul pensionarilor din această categorie; 90.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,5% din totalul acestora; 3.600 persoane din sistemul militar, reprezentând 1,7% din totalul acestei categorii.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015