Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi că lumea se confruntă cu o „catastrofă generaţională” din cauza închiderii şcolilor pe fondul pandemiei de coronavirus şi a subliniat că a-i aduce pe elevi înapoi la sala de clasă în condiţii de siguranţă trebuie să fie „principala prioritate”, relatează Reuters.
Guterres a spus că, de la mijlocul lunii iulie, şcolile au fost închise în aproximativ 160 de ţări, afectând peste 1 miliard de elevi, în timp ce nu mai puţin de 40 de milioane de copii au ratat educaţia preşcolară.
Aceasta se adaugă celor mai mult de 250 milioane de copii care nu mergeau la şcoală înainte de pandemie şi în timp ce doar un sfert din elevii de gimnaziu din ţările în curs de dezvoltare au plecat cu cunoştinţe de bază, a declarat el într-o videoconferinţă.
„Acum ne confruntăm cu o catastrofă generaţională ce ar putea irosi un potenţial uman incalculabil, submina decenii de progres şi exacerba inegalităţile înrădăcinate”, a declarat Guterres, în timp ce a lansat o campanie ONU având titlul „Save our Future” („Salvaţi-ne viitorul”).
„Odată ce transmisia locală de COVID-19 este sub control, a-i aduce pe elevi înapoi la şcoală şi în instituţii de învăţământ în condiţii de siguranţă trebuie să fie principala prioritate”, a subliniat el. „Consultarea cu părinţii, îngrijitorii, profesorii şi tinerii este fundamentală”, a adăugat el.
Recomandările ONU pentru revenirea pe drumul cel bun al educaţiei globale intervin în timp ce preşedintele SUA Donald Trump insistă pentru redeschiderea şcolilor în faţa opoziţiei unor profesori şi părinţi, în contextul în care cazurile de COVID-19 sunt în puternică creştere în multe părţi ale ţării.
Coronavirusul, apărut pentru prima dată în China la sfârşitul anului trecut, a infectat 4,6 milioane de persoane în Statele Unite şi a ucis mai mult de 155.000 de americani din februarie, potrivit unui bilanţ Reuters. Decesele au crescut cu peste 25.000 în iulie şi cazurile s-au dublat în 19 state în cursul lunii.
La nivel global, coronavirusul a infectat cel puţin 18,1 milioane de persoane şi a făcut peste 689.000 de decese înregistrate, potrivit bilanţului Reuters.