Social

Îmbătrânirea populaţiei devine o bombă socială şi economică

Îmbătrânirea populaţiei şi bolile românilor devin o bombă socială şi economică

Îmbătrânirea populaţiei şi bolile românilor devin o bombă socială şi economică, iar România are nevoie urgentă de 50.000 de asistenţi medicali, se arată într-un studiu realizat de Frames.

Pe fondul migraţiei personalului specializat (medici, asistenţi, infirmieri) către străinătate, situaţia asistenţei medicale din România a intrat într-o zonă de risc sanitar. România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenţi medicali pentru a face faţă provocărilor sanitare din următorii ani generate de îmbătrânirea populaţiei şi de deteriorarea accentuată a sănătăţii categoriilor vulnerabile, în special copii şi bătrâni.

Pe an ce trece, populaţia României îmbătrâneşte şi devine tot mai bolnavă. Potrivit datelor furnizate de lnstitutul Naţional de Statistică, populaţia vârstnică a ţării noastre a depăşit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare ale acestui fenomen.

Numărul bătrânilor de peste 65 de ani, de exemplu, a trecut de 3,8 milioane de persoane (17,5% din total), în timp ce numărul copiilor este de numai 3,19 milioane (14,5%).

La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%), o categorie care peste 10-15 ani va ieşi la pensie.

În ceea ce priveşte starea de sănătate, speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Europa. Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii, în timp ce cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de decese provocate de cancer.

Rata consumului de alcool şi a alimentaţiei nesănătoase raportate în rândul românilor este mai mare comparativ cu media UE. Excesul de greutate, obezitatea şi fumatul în rândul adolescenţilor sunt ridicate în România şi au crescut constant în ultimele două decenii.

Potrivit studiului Frames, realizat la iniţiativa Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” din Bucureşti, pe fondul acestor probleme, România are nevoie urgentă de un plan naţional de pregătire în zona asistenţei medicale.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version