Ierarhia la nivel judeţean şi în Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal va fi afişată din nou, miercuri, la ora 18,00, după ce fusese publicată marţi şi retrasă în urma unor neconcordanţe.
„Dat fiind că, marţi, 4 iulie, s-au identificat neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal, Ministerul Educaţiei a solicitat reprezentanţilor furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor şi, ulterior, publicarea actualizată”, a transmis Ministerul Educaţiei, într-un comunicat.
Potrivit ministerului, nu este afectată integritatea bazei de date, iar situaţia a fost generată de o eroare a algoritmului pentru aplicarea ordinii criteriilor de departajare.
Situaţia creată nu afectează procesul de completare a opţiunilor şi repartizarea computerizată a candidaţilor în cadrul admiterii la liceu, a indicat sursa citată.
Ierarhizarea candidaţilor se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, egală cu media notelor obţinute la Evaluarea Naţională, şi, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv: nota obţinută la proba de Limba şi literatura română; nota obţinută la proba de Matematică; nota obţinută la proba de Limba şi literatura maternă, dacă este cazul; media de absolvire a claselor V – VIII.
„Înţelegem importanţa acestui moment pentru toţi cei implicaţi, absolvenţi şi părinţii acestora. Vă asigurăm că facem demersuri pentru ca toate procesele care vizează sistemul de învăţământ să se deruleze în bune condiţii şi pentru ca, atunci când se produc erori, acestea să fie remediate în timp util, pentru a nu-şi produce efecte”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.