Educatie

Iaşi: UAIC reia cursurile faţă în faţă, începând din toamnă

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi a decis reluarea activităţilor didactice în format fizic, faţă în faţă, pentru anul universitar 2021-2022, potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ superior.

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi a decis reluarea activităţilor didactice în format fizic, faţă în faţă, pentru anul universitar 2021-2022, potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ superior.

„Am decis să reluăm activităţile didactice faţă în faţă întrucât condiţiile actuale o permit şi pentru că suntem convinşi că este spre binele studenţilor, în primul rând. În pandemie am învăţat să ne adaptăm, procesul educaţional a funcţionat şi în sistem online sau mixt, însă am învăţat şi care sunt limitele acestui sistem”, a declarat rectorul UAIC, Tudorel Toader, citat în comunicatul de presă.

În scenariul aprobat, unele activităţi didactice vor putea avea loc şi online. Pentru programele de studii organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă, activitatea de curs va putea fi desfăşurată şi în sistem online, în limita a cel mult 25% din cuantumul de ore semestrial pentru fiecare disciplină.

Pentru programele de studii organizate la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă, activităţile de tutorat se pot organiza şi în sistem online, în limita a cel mult 75% din cuantumul de ore semestrial pentru fiecare disciplină.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version