Sanatate

I.C. Fundeni: Campanii de testare pentru hepatitele virale. Peste 170.000 persoane testate prin Proiectul LIVE(RO)2-SUD

Peste 170.000 de persoane din 12 judeţe au fost testate, în perioada iulie 2021 – iulie 2023, pentru hepatitele virale, în urma campaniilor de testare prin Proiectul LIVE(RO)2-SUD, a anunţat Institutul Clinic Fundeni.

Campaniile au fost realizate în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi, Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj, fiind testate peste 178.000 de persoane – 129.654 persoane din mediul rural şi 48.464 din mediul urban, dintre care 142.018 sunt încadrate în categoriile de grupuri vulnerabile, precizează un comunicat transmis miercuri.

În aceste campanii au fost implicaţi peste 400 de medici de familie, iar în urma efectuării testării au fost depistate 3.895 de persoane infectate cu virusul B sau C. Dintre aceştia, 2.973 au ajuns deja la stadializare într-unul dintre cele trei Centre de Prevenţie înfiinţate în cadrul proiectului, respectiv la Institutul Clinic Fundeni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Acompanierea pacienţilor către centrele de stadializare s-a realizat cu suportul Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS), partener cu experienţă în derularea proiectelor cu componentă socială, mai menţionează sursa citată.

„Campania de Testare din cadrul Proiectului LIVE(RO)2-SUD este un real succes, interesul medicilor de familie, dar şi al populaţiei pentru participarea la screening fiind determinante pentru cifra record de persoane testate. Deşi obiectivul stabilit iniţial a fost de 120.000 de persoane testate, pe parcurs a fost majorat şi, cu puţin înainte de finalizarea proiectului, peste 178.000 de persoane din toate cele douăsprezece judeţe din aria de acoperire a Proiectului, respectiv regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia, au avut şansa de a beneficia de testare pentru depistarea virusurilor hepatitice B şi C”, precizează Institutul Clinic Fundeni.

Institutul menţionează că acest proiect a fost organizat având în vedere importanţa efectuării investigaţiilor medicale specifice, precum şi a stabilirii corecte a diagnosticului şi a planului de tratament pentru pacienţii depistaţi pozitiv.

„Ne-am dus mai aproape de pacienţi pentru a nu-i abandona, pentru a nu-i lăsa fără direcţie sau fără speranţă. De asemenea, prin colaborarea cu autorităţile publice locale şi cu lideri locali ai comunităţilor de romi, am putut realiza testarea unor persoane din grupuri vulnerabile, din comunităţi tradiţional închise cu acces restrâns la servicii medicale”, mai arată IC Fundeni.

În cursul acestei săptămâni, pentru a marca Ziua Mondială a Luptei Împotriva Hepatitelor Virale, a fost organizată o Caravană Medicală de testare şi stadializare în oraşul Bolintin-Vale în care au fost testate 134 de persoane, dintre care 77 de etnie romă.

Potrivit datelor de prevalenţă raportate la populaţia testată, infecţia cu virusul hepatitic B este prezentă la 1,46% dintre persoanele vulnerabile (2076), în timp ce infecţia cu virusul hepatitic C afectează 0,85% (1207) dintre cei testaţi.

Au fost testate 88.653 de persoane cu vârsta de peste 54 de ani, 1.010 având infecţia cu virusul hepatitic B (1,14%) şi 1.127 cu virusul hepatitic C (1,27%).

Din categoria de vârstă 25-54 de ani au fost testate 79.867 de persoane şi 1.465 au fost depistate cu virusul hepatitic B (1,83%), respectiv 267 cu virusul hepatitic C (0,33).

Cele mai puţine persoane testate sunt în segmentul de vârstă sub 25 de ani, persoanele din această categorie de vârstă fiind preponderent vaccinate împotriva hepatitei B prin introducerea acestui vaccin în Planul Naţional pentru Imunizarea copiilor în anul 1995. Totuşi, din cele 9.598 de teste efectuate, s-au depistat 18 pacienţi cu virusul hepatitic B şi opt cu virusul hepatitic C.

De asemenea, 114.443 dintre cei testaţi sunt femei, în rândul cărora au fost depistate 1.385 cu virus hepatitic B, rezultând o prevalenţă de 1,24% şi 1.012 cu hepatită cronică virală C, cu o prevalenţă de 0,93%. Totodată, 66.675 testaţi sunt bărbaţi, dintre care 1.108 au fost depistaţi cu virusul hepatitic B, rezultând o prevalenţă medie de 1,66%, respectiv 370 cu virusul hepatitic C, rezultând o prevalenţă de 0,55%.

Ratele de prevalenţă cele mai ridicate s-au înregistrat în judeţele Gorj (3,03%), unde campania este încă în curs de desfăşurare, Dâmboviţa şi Vâlcea. La polul opus se află judeţele Giurgiu (1,68%), Prahova (1,84%) şi Ialomiţa (1,94%).

„În acest an, tema campaniei organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Hepatitei reprezintă un apel la acţiune pentru accelerarea eforturilor de eliminare a hepatitelor virale care subliniază necesitatea imperioasă de a asigura accesul imediat şi universal la servicii de testare şi tratament. Este necesară accelerarea programelor de screening şi tratament în hepatitele virale – proces care va trebui să implice acţiunea concertată a asociaţiilor profesionale, autorităţilor, asociaţiilor de pacienţi, ONG-urilor, societăţii civile etc., tuturor actorilor şi decidenţilor implicaţi în acest proces”, mai menţionează sursa citată.

Proiectul LIVE(RO)2-SUD este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. 

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version