Social

Hunedoara: Peste 14.200 de persoane vor primi pachete cu produse de igienă printr-un program european

Peste 14.200 de persoane cu probleme sociale din judeţ vor primi pachete cu produse de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2019-2020, livrarea acestora urmând să înceapă din data de 22 ianuarie, a anunţat, vineri, Prefectura Hunedoara.

Faţă de anii precedenţi, programul a suferit mai multe modificări, cele mai importante vizând categoriile de produse distribuite şi categoriile de beneficiari eligibili.

„Începând cu anul 2020, beneficiarii vor primi atât pachete cu alimente, cât şi pachete cu produse de igienă. În această fază, în judeţul Hunedoara va începe distribuţia pachetelor cu produse de igienă, urmând ca beneficiarii să fie informaţi din timp de către autorităţile administraţiei publice locale cu privire la distribuţia pachetelor cu produse alimentare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Pachetele cu produse de igienă cuprind 5 periuţe de dinţi, 300 de mililitri de pastă de dinţi, 500 de mililitri de săpun lichid, 800 de mililitri de şampon pentru copii şi 500 de mililitri de şampon pentru adulţi, 2,7 kilograme de detergent.

Beneficiari ai programului sunt persoanele care au dreptul, prin dispoziţie a primarului, la venitul minim garantat, familiile care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei, stabilite prin dispoziţie scrisă a primarului, şi persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, dacă mai există stocuri de alimente după distribuirea acestora către categoriile cu venituri reduse.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version