Holocaustul Romilor în Europa

Politici de excludere a romilor in Evul Mediu
Prima reactie a puterilor publice fata de romi este, in general, una de respingere, de expulzare. In Germania sunt vanati, la Frankfurt, in 1449, iar la sfarsitul secolului, respingerea devine globala: Reichstag-ul, reunit la Landau si Friburg, in 1496, 1497, 1498, ii declara pe romi ‘spioni in solda turcilor’, ‘aducatori de ciuma’. Sunt acuzati de brigandaj, vrajitorie si furt de copii.
In 1500, imparatul Maximilian I, la Auxburg, solicita masuri sporite, uciderea imediata a romilor. Ferdinand I, mai clement, interzice uciderea imediata a femeilor si copiilor romi. Georg II, in 1661, publica un decret de condamnare la moarte a romilor surprinsi pe teritoriul tarii, iar in anii urmatori cavaleria ii vaneaza peste tot. In 1721, exterminarea inseamna uciderea barbatilor si taierea urechilor femeilor si copiilor. In 1725, sunt condamnati la moarte prin spanzuratoare toti romii, de peste 18 ani, fara distinctie intre sexe, surprinsi pe teritoriul prusac. In spatiul ceh, in secolul XVII, romii erau spanzurati la frontiera. In Tarile de Jos, de-a lungul drumurilor, pancarte desenate infatisau romi spanzurati, altele indicau interdictia de a-i ajuta, sub orice forma, pe heidens. La 4 aprilie 1525, un edil olandez ordona ca acestia sa paraseasca tara in doua zile. Apoi, in secolele XVII-XVIII, sunt organizate heidenjachten (vanatoare de pagini), la care participa infanteria, cavaleria si politia. Oricine poate ucide un rom, fara a fi pedepsit.
”Vinatoarea de tigani” se produce, in aceeasi perioada, in mai multe state. Un bon de plata, din 7 mai 1737, arata ca un ”vinator de tigani” dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane (7 fripturi de vita, 28 coroane; 6 masuri de vin, 18 coroane; paine, 6 coroane). Un secol mai tarziu, in Jutland, arhivele vorbesc de o vanatoare in care au fost ucise 260 de persoane, inclusiv ”o tiganca cu copilul ei”. In tarile scandinave, in 1560, se interzice botezarea si inmormantarea romilor, iar in 1637, romii gasiti pe acele teritorii puteau fi ucisi fara judecata. Ordonante similare, decretate in secolele XVIII – XIX, au ramas valabile pana in 1954. In Norvegia, intre 1687 si 1845, romii (tatere) trebuiau arestati, bunurile confiscate si sefii lor executati. In Danemarka, in 1536, 1554, 1561, 1570, 1574, romii surprinsi in teritoriu erau condamnati la munca fortata, iar din 1589, in prealabil, seful grupului era executat. In 1683 se interzice navigatorilor de a lua la bord romi, iar din 1708, romii sunt incarcerati. In Elvetia, intre secolele XVI – XVII, ”cei fara tara” erau torturati, iar din 1580, oricine putea sa-i ucida. Din 1646, dreptul de a ”lichida, prin bataie sau impuscare” este institutionalizat prin ordonanta. In 1727 se ordona ”taierea unei urechi barbatilor si femeilor tigani, de peste 15 ani, daca sunt prinsi pentru prima data (…), condamnarea la moarte, daca sunt prinsi a doua oara”. In Italia si Franta sunt trimisi la galere. In Portugalia, din 1538, sunt pedepsiti corporal si deportati in coloniile din Africa.
Incepand cu a doua parte a secolului al XVI-lea, pana in secolul al XVIII-lea, biserica catolica devine activa in lupta impotriva romilor, in special in Italia. In 1563 se interzice casatoria pentru Cingari, Aegyptiaci, Saraceni sau Abissini, fara autorizarea speciala a preotului. In 1565, la Milan, toti romii care nu voiau sa abandoneze nomadismul, sa adopte ”o buna conduita crestina”, trebuiau sa fie pedepsiti. In 1617, la Napoli, femeile care exercitau ”arta magica” au fost incarcerate. Sinodul din 1688 cere preotilor sa-i vaneze imediat pe cei care nu sunt buni crestini.
Viii si mortii
Este extrem de greu de evaluat numarul romilor care traiau in Europa interbelica si numarul victimelor. Romii erau foarte numerosi in Rusia, in Tarile Baltice si Balcani. Un numar destul de mic, in Franta si Belgia.
Unii istorici estimeaza numarul de romi la 5.000.000, chiar mai mult, dupa scriitorul francez de nationalitate romani, Mateo Maximoff. Profesorul suedez Arthur Thesslev indica cifra de 1.500.000, la inceputul secolului. Leon Poliakov, in cartea ‘Breviarul urii’, vorbeste de 1.000.000 de romi. Romii insisi considera ca sunt mult mai multi.
Chiar si numarul victimelor este greu de determinat. In timp ce documentele germane vorbesc de 6.000.000 de evrei, victime ale Holocaustului, nici un document nu indica o cifra globala in privinta victimelor romi. Raoul Hilberg estimeaza ca 34.000 de romi din Germania au fost internati in lagare.
Numarul supravietuitorilor nu este cunoscut. Dupa rapoartele Einsatzgruppen, insarcinat cu executiile in Belarus, Ucraina si Crimeea, in aceasta zona au fost de 300.000 de victime. Dupa rapoartele autoritatilor iugoslave, in Serbia au fost ucisi 28.000 de romi. Este, de asemenea, dificil de determinat numarul exact al victimelor din Polonia, dar, ca si in Uniunea Sovietica, aici au avut loc executii in masa. Numeroase executii au avut loc in Volinia si in regiunea Carpatilor. Romii din Polonia au fost asasinati imediat, dupa arestare, pentru a preintampina fuga acestora. Poliakov estimeaza ca cel putin 200.000 de romi au fost victime ale genocidului, iar Tenenbaum afirma ca romii au pierdut o treime din populatie, aproape 500.000 de persoane. Pentru a stabili curba discriminarilor si genocidului, redam mai jos, cronologic, masurile luate contra romilor.
Ca si pentru evrei, distingem diverse perioade:
– 1899/1933. Reglementari speciale pentru romi. Masuri administrative in vigoare inaintea accederii lui Hitler la putere;
– 1933/1939. Agravarea masurilor existente. Debutul deportarilor in lagare de concentrare pentru ”infractiuni fata de regulamente” si ”asociabilitate”;
Aparitia motivelor rasiale. ”Chestiunea tiganeasca”;
– 1939/1945. Decizia unei ”solutii finale” a ”chestiunii tiganesti”. Mijloace diverse de realizare.

(va urma)

Holocaustul romilor – Cronologie
• 22 martie 1933: se interzice romilor si sintilor practicarea muzicii;
• 14 iulie 1933: inceputul sterilizarii romilor si sintilor, considerati rasa inferioara;
• 18 septembrie 1933: prima arestare masiva a romilor si sintilor;
• 23 martie 1934: expulzarea romilor si sintilor care nu puteau proba nationalitatea germana;
• iunie 1935: politia germana intocmeste 5.000 de dosare;
• 15 martie 1936: retragerea dreptului de vot pentru romi si sinti;
• 22 iunie 1936: prima deportare a romilor si sintilor, in afara Berlinului;
• 1938: cercetatorul nazist Ritter propune deportarea romilor si sintilor;
• septembrie 1938: 852 de romi si sinti sunt internati in lagarul german din Marzahn;
• 8 decembrie 1938: Himmler initiaza programul de lupta impotriva amenintarii tiganesti;
• 1 martie 1939: Decret general impotriva romilor si sintilor;
• 29 iunie 1939: un convoi de 440 de romi si sinti (copii si femei) este trimis in lagarul de la Ravensbruck;
• 27 septembrie 1939: Centrul national de lupta impotriva pericolului tiganesc este incorporat RSHA, Cartierul General al Securitatii Nationale.
• 16 octombrie 1939: Eichmann propune adaugarea romilor si sintilor la convoaiele de deportare a evreilor;
• 6 aprilie 1940: Franta interzice circulatia „nomazilor”;
• mai 1940: deportarea romilor si sintilor din Germania in lagarele de exterminare din Polonia;
• august 1940: romii din Austria sunt internati in lagarul de munca de la periferia Salzburgului;
• 10 august 1940: germanii deschid doua lagare pentru romi;
• 4 octombrie 1940: armata germana ordoneaza internarea tuturor romilor francezi din zona ocupata;
• noiembrie 1940: interzicerea „nomadismului” romilor din Romania;
• 22 martie 1941: expulzarea copiilor romi si sinti din scolile publice germane;
• 30 mai 1941: armata germana de ocupatie din Serbia decreteaza aceleasi tratamente pentru romi si evrei;
• 31 iulie 1941: Heidrich include romii in solutia finala;
• 28 septembrie 1941: executia in masa a romilor in Ucraina de catre armata germana;
• noiembrie 1941: Germania ordona concentrarea in lagare a romilor din Franta;
• 5 noiembrie 1941: deschiderea lagarului pentru romi in ghetto-ul din Lodz;
• 16 noiembrie 1941: asasinarea a 824 de romi la Sinferopol, de catre germani;
• ianuarie 1942: toti romi suporavietuitori ai ghetto-ului din Lodz sunt transferati la Chelmno sunt gazati; cei din ghetto-ul din Varsovia sunt transferati la Treblinka;
• 29 aprilie 1942: prima deportare a romilor cehi, din imprejurimile orasului Brno, spre Auschwitz;
• mai 1942: Bulgaria decreteaza munca fortata pentru romi;
• 19 mai 1942: Croatia decreteaza arestarea romilor si internarea lor in lagarul de la Jasenovac;
• iunie 1942: deportarea romilor romani in Transnistria;
• august 1942: romii cehi sunt deportati in lagarele din Lety si Hodolin; decret regal de deportare a romilor romani in Transnistria; romii ameninta, dupa politia nazista, „pacificarea URSS”;
• 17 octombrie 1942: suspendarea de catre autoritatile romane a deportarii in Transnistria;
• 13 ianuarie 1943: romii francezi sunt transferati in lagarul din Poitier, in lagarele Compiegne, apoi Sachsenhausen;
• 12 februarie 1943: primul transport de romi si sinti din Germania soseste la Auschwitz – Birkenau si sunt instalati in Familienlage;
• 15 ianuarie 1944: 351 de romi sunt deportati din Belgia (Malines), la Auschwitz;
• 19 mai 1944: 245 de romi din Olanda sunt deportati la Auschwitz;
• 2 august 1944: 1.400 de romi sunt deportati la Bukenwald, unde sunt gazati;
• 10 octombrie 1944: 800 de copii romi sunt transferati de la Bukenwald, la Auschwitz si gazati;
• 15 ianuarie 1945: lagarul francez de la Montreuil – Blay este inchis;
• 27 ianuarie 1945: primii soldati sovietici ajung la Auschwitz si elibereaza 4.800 de supravietuitori, intre care se mai gasea un singur rom;
• 17 aprilie 1945: englezii elibereaza Bergen-Belsen;