Social News

Guvernul va discuta la sfârşitul lui septembrie proiectul de sprijinire a populaţiei care foloseşte lemne pentru încălzire

Până la finalul acestei luni va fi elaborat proiectul de act normativ cu măsuri de sprijinire a populaţiei care utilizează lemne de foc pentru încălzire

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, că, potrivit deciziei luate de coaliţia de guvernare, până la finalul acestei luni va fi elaborat proiectul de act normativ cu măsuri de sprijinire a populaţiei care utilizează lemne de foc pentru încălzire.

„Pentru sprijinirea populaţiei care foloseşte lemne pentru încălzire am luat, de asemenea, decizia să identificăm măsurile care se impun, astfel încât să avem pe masa Guvernului, nu mai târziu de finele acestei luni, proiectul de act normativ astfel încât să putem să adoptăm şi măsurile necesare sprijinirii acestui segment de populaţie”, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a mai menţionat că, în urma discuţiilor de la nivelul coaliţiei privind eficientizarea energetică, a fost luată decizia ca Ministerul Mediului să propună o măsură pentru a sprijini populaţia în vederea înlocuirii becurilor cu filament cu cele LED, concomitent cu măsuri care să contribuie la reducerea risipei la nivelul instituţiilor guvernamentale.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat pe 15 septembrie că a fost demarată procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de şase luni.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version