Connect with us

Social News

Guvernul a aprobat majorarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi, începând cu 1 iunie

Guvernul a aprobat majorarea cu 10 puncte procentuale din indicatorul social de referinţă (ISR) a indemnizaţiilor lunare pentru adultul cu handicap grav şi pentru copilul cu handicap grav, începând cu luna iunie, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-o postare publicată, joi, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Astfel, indemnizaţia şi prestaţia socială pentru adulţii şi copiii încadraţi în grad de handicap grav au fost majorate a doua oară în acest an, precizează ministerul.

„Este un prim pas pentru venituri mai bune şi diminuarea riscului de excluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, respectiv de la 397 de lei cât este acum, la 463 de lei”, se arată în postare.

Conform sursei citate, este a doua majorare a acestor venituri de la începutul anului, prima fiind în luna martie.

„Cuantumul indemnizaţiei pentru adulţi era, la începutul anului, de 419 lei, iar cel al prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav de 359 de lei. Măsura de majorare va fi aplicată începând cu luna iunie 2024 şi a fost luată având în vedere costurile pe care le presupun serviciile şi tratamentele de care aceste persoane sunt dependente, precum şi faptul că aceşti oameni sunt în imposibilitatea de a realiza de venituri din muncă”, susţine ministerul.

Potrivit comunicatului, din totalul de 893.686 de persoane cu dizabilităţi înregistrate la nivel naţional, 389.000 sunt încadrate în grad de handicap grav, iar 48.800 sunt copii.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință