În anul universitar 2024 – 2025, un număr de 52 de instituţii de învăţământ superior de stat vor organiza 2.209 specializări/ programe de studii universitare de licenţă, potrivit unei hotărâri aprobate marţi de Guvern.
Conform unui comunicat al Executivului, hotărârea de guvern actualizează Nomenclatorul domeniilor, al specializărilor/ programelor de studii universitare şi structura instituţiilor de învăţământ superior, în baza validării consiliilor ARACIS şi a solicitărilor instituţiilor de învăţământ superior, din perioada aprilie 2023 – martie 2024.
„În anul universitar 2024 – 2025, un număr de 52 de instituţii de învăţământ superior de stat vor organiza 2.209 specializări/ programe de studii universitare de licenţă. Dintre acestea, 118 specializări/ programe de studii universitare de licenţă au suferit modificări (modificare de capacitate, modificare de denumire, modificări în cadrul structurilor instituţionale etc), 15 specializări/ programe au obţinut acreditarea, iar opt sunt specializări noi”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, sunt 34 de instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care vor organiza 338 de specializări/ programe de studii universitare de licenţă.
Un număr de 28 specializări/ programe de studii universitare de licenţă au suferit modificări (modificări de capacitate, modificare structură etc.), precizează sursa citată.
„Vor fi înfiinţate două specializări/ programe de studii universitare de licenţă, respectiv Pedagogia învăţământului primar şi Educaţie timpurie. Totodată, ca urmare a solicitărilor unor instituţii de învăţământ superior se reîncadrează domeniul de studii universitare de doctorat/ masterat „Inginerie navală şi navigaţie” şi domeniul de licenţă „Inginerie marină şi navigaţie” cu specializările „Navigaţie şi transport maritim şi fluvial”, „Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale” şi „Electromecanică navală” în cadrul ramurii de ştiinţe „Ingineria transporturilor”, eliminându-se de la ramura de ştiinţe „Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management””, informează Executivul.