Grigoraş Dinicu, violonist virtuoz şi compozitor

Grigoraş Dinicu, violonist virtuoz şi compozitor, renumit pentru interpretarea unor piese muzicale din repertoriul lăutăresc şi pentru celebra sa compoziţie „Hora staccato” (1906), s-a născut la 3 aprilie 1889, la Bucureşti, mai exact în cartierul „Scaune” al lăutarilor bucureşteni, potrivit https://www.icr.ro/.

Grigoraş Dinicu a trăit de mic copil în atmosfera muzicii populare. Tatăl său, Ionică Dinu, era un muzicant foarte cunoscut, aplaudat pe scenele din Bucureşti, Paris sau Moscova, iar mama sa, Elena Dinicu, era fiica celebrului naist Angheluş Dinicu, conform site-ului https://www.radioromaniacultural.ro/.

A fost admis la Conservatorul de muzică din Bucureşti, după ce s-a pregătit cu cunoscutul pedagog Carl Flesch. A studiat la Conservator vioara şi compoziţia, în perioada 1902-1906.

„Pentru a-şi câştiga existenţa, a început să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiţionalul Târg al Moşilor şi prin localurile de la Şosea. În 1906 şi-a dat examenul de absolvent al Conservatorului pe scena Ateneului Român, interpretând partea solistică a Concertului nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre bisurile executate, a strecurat şi compoziţia proprie ‘Hora staccato’, care i-a adus nemurirea”, indică site-ul https://www.icr.ro/.

A fost apoi violonist în Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice din Bucureşti (1906-1908), violonist concertist la Filarmonica din Bucureşti, şef de orchestră de muzică populară (1906-1946), concert-maestru la Orchestra Pro Musica din Bucureşti (1938-1940), potrivit volumului ”Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi” de Viorel Cosma (Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970).

„În anul 1913 semnează un contract cu Restaurantul ‘Enescu’, pe care avea să îl onoreze în următorii 22 de ani. În acest loc îşi dădeau întâlnire toţi marii iubitori de muzică, printre care se numărau şi figuri remarcabile ale culturii din acea vreme, dar şi mari solişti ai lumii, care fiind în trecere prin Bucureşti, veneau să asculte sunetul profund al viorii lui Grigoraş Dinicu, fie că interpreta muzică populară, cafe-concert sau piese din repertoriul clasic” (https://www.radioromaniacultural.ro/). Aici l-au ascultat George Enescu, scriitorii Victor Eftimiu şi I. Al. Brătescu-Voineşti, artistul Tony Bulandra ş.a.

Grigoraş Dinicu a susţinut concerte sub bagheta dirijorilor Dimitrie Dinicu, George Georgescu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Egizzio Massini. A cules şi a prelucrat melodii populare româneşti. Amintim dintre compoziţiile sale: ”Hora staccato” (muzică de cameră, 1906), ”Hora spiccato”, ”Horă de concert în fa diez minor”, ”Hora mărţişorului”, ”Orientale a la tzigane” (muzică pentru vioară şi pian) ş.a. A întreprins turnee artistice în Marea Britanie (1928), Franţa (1929, 1937), Belgia (1929), SUA (1939), conform volumului ”Muzicieni români. Compozitori şi muzicologi” de Viorel Cosma (Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1970).

În 1937, Grigoraş Dinicu a fost invitat, împreună cu Fănică Luca, să cânte în cadrul Expoziţiei internaţionale de la Paris, unde a încântat miile de vizitatori care au vizitat pavilionul României, iar în 1939 a participat, alături de formaţia sa, de Fănică Luca şi de Maria Tănase, la Expoziţia Mondială de la New York, unde a încântat publicul american timp de patru luni, potrivit https://www.radioromaniacultural.ro/. În 1943, participă la un turneu în Turcia, la Ankara şi Istanbul, unde se bucură, de asemenea, de un succes extraordinar. În anul 1946 l-a întâlnit pe celebrul violonist Yehudi Menuhin, pentru care a cântat, pentru ultima dată, „Ciocârlia”, conform sursei citate mai sus.

A primit mai multe premii şi distincţii, precum Coroana României în grad de Ofiţer (1927), Medalia Bene-Merenti (1930), Steaua României în grad de Cavaler (1932), titlul de Ofiţer al Academiei Franceze (1933), Ordinul Meritul Cultural (1936) şi Oficier d’instruction Publique (1937).

Grigoraş Dinicu a murit la 28 martie 1949, la Bucureşti.