Gheorghe A. Dinicu, născut în 1863 la București, a fost un reputat compozitor, profesor, dirijor și violonist virtuoz român, de etnie romă.
S-a născut în anul 1863 în str. Speranței din București, fiind fiul cunoscutului naist Angheluș Dinicu.
În perioada 1885-1890 urmează cursurile Conservatorului din București, cu profesorii Ludwig Anton Wiest (vioară), Eduard Wachmann (armonie) și Gheorghe Brătianu (teorie-solfegiu).
În 1883 debutează ca violonist în taraful tatălui său. Primele angajamente și le face în tarafurile lui Dan Cercel și Năstase Ochialbi, care cântau la Parcul Oteteleșanu și la Squarul Sărindar.
În 1893 devine suplinitor al profesorului Max Levinger, iar din 1900 până în 1916 profesor definitiv de vioară la Conservatorul din București.
Din 1895 devine profesor de vioară la Școala Normală de învățători din București (până în 1929, când iese la pensie) și profesor definitiv de vioară din 1910 până în 1916 la Azilul „Elena Doamna” din București.
În perioada 1906-1916 cântă ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București.
A făcut parte din cvartetele de coarde conduse de Carl Flesch (1897), Dimitrie Dinicu (1898) și „Carmen Sylva” din București (1903), fiind vioara a II-a.
A fost distins cu medalia „Bene-Merenti”, clasa I în 1898 și cu Ordinul „Sf. Alexandru” la Sofia în 1899.
A fondat și a condus diverse orchestre și formații de salon în Capitală și în provincie, cu angajamente la grădina-restaurant „La Delfin” din Galați (1893), Grădina Centrală din București (1896), Berăria Imperială din București (1897), ospătăria „Cosma” din București (1897), grădina „Bristol” din București (1900), grădina „Cafe Boulevard” din București (1902) Squarul Sărindar din București (1903), Parcul Oteteleșanu din București (1905) și altele, precum și în străinătate, la Grădina „Malaia Fontan” din Odessa.
Moare la data de 20 august 1930 la București, la un an după pensionare, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din cartierul Colentina.