Legea din 1933 pentru Prevenirea Nașterii Copiilor cu Boli Genetice a legalizat sterilizarea forțată a tuturor bărbaților și femeilor pe care naziștii îi considerau indezirabili pentru societate, inclusiv a celor cu dizabilități fizice sau mentale, a membrilor presupuselor „rase inferioare“ și a așa numiților „criminali înnăscuți”.
Între 1933 și 1945, peste 400,000 de oameni au fost sterilizați împotriva voinței lor, incluzândmulți romi și Sinti. Pentru unii bărbați și unele femei sterilizarea a însemnat salvarea de la trimiterea în lagărele de concentrare, însă alții au fost sterilizați forțat după deportarea într-un lagăr. Legea nu a fost abrogată până în 1988! Nici o compensație nu a fost vreodată plătită victimelor.
În 1933, boxerul german Johann Wilhelm Trollmann – cunoscut în familie și între prieteni ca Rukeli – a câștigat campionatul de box al Germaniei la categoria grea împotriva multiplului campion Adolf Witt. Pentru că Trollmann provenea dintr-o familie Sinti, arbitrii au refuzat să îi recunoască victoria și au declarat rezultatul nul. Pe urmă s-au răzgândit în fața protestelor publice, dar titlul i-a fost totuși retras lui Trollmann zece zile mai târziu sub pretextul unui pretins comportament „nesportiv”. A fost arestat și deportat într-un lagăr de concentrare, unde conform informațiilor disponibile a fost obligat să boxeze cu un număr interminabil de ofițeri SS. În 1944 a fost asasinat la Wittenberge, un sublagăr al lagărului de concentrare de la Neuengamme.
Excluşi
Bernhard Steinbach era soldat în Wehrmacht, dar când s-a aflat că provine dintr-o familie Sinti a fost dat afară din armată și închis la Wiesbaden. Mulți alți romi și Sinti au servit în Wehrmacht și au luptat pentru Germania pe multe fronturi – în timp ce membrii familiilor lor erau deportați și omorâți în lagăre de concentrare. În 1943, Bernhard Steinbach și familia lui au fost deportați la Auschwitz.“Încă de la început, eu am fost funcționarul din lagăr. În fiecare dimineață trebuia să notez numerele de identificare ale celor care muriseră. La început, mureau cel puțin 40-50 de oameni în fiecare zi. Mai târziu, când lagărul s-a supra aglomerat, numărul lor a continuat să crească. Bolile s-au transformat în epidemii, inclusiv malarie, diverse forme de tifos și febră tifoidă, și luau tot mai multe vieți. În fiecare dimineață erau numărați cei care încă mai erau apți de lucru, care erau folosiți la muncă forțată pe șantiere de construcție de clădiri și drumuri în afara lagărului”. Așa a descris mai târziu Bernhard Steinbach rolul pe care l-a jucat în lagăr. A fost unul dintre puținii membri ai marii familii Steinbach care au supraviețuit diverselor lagăre de concentrare. Alți 45 de membri ai acestei familii au fost uciși de către național socialiști.
Expropriaţi
Atunci când familiile rome și Sinti erau deportate, toate posesiunile lor erau confiscate de autoritățile locale. Casele le erau distruse, iar căruțele și caii vânduți. Sumele obținute erau folosite pentru a plăti gardienii din lagăre. După război, supraviețuitorii nu au primit niciodată compensații pentru pierderea proprietăților lor.
Lagăre de muncă
Programul de deportare a început imediat după „Anschluss”, anexarea Austriei de către Reich-ul German în 1938. Mii de romi și Sinti austrieci au fost privați de drepturi civile și deportați fie în lagărele de concentrare din Germania fie în cele de muncă forțată de pe lângă marile proiecte de lucrări publice precum diguri, autostrăzi sau uzine electrice.
Acest document emis de municipalitatea orașului Spitzzicken Hrvatski Cikljin din Burgenland menționează 19 romi locali și lagărele unde au fost duși.
Lagărul „pentru țigani“ Lackenbach a fost înființat de mai multe consilii districtuale din Austria de Jos împreună cu autoritatea municipală a orașului Viena. Uneori lagărul a adăpostit până la 2.000 de oameni în condiții atroce; 273 de romi au murit acolo. Prizonierii erau adesea închiriați companiilor locale ca muncitori forțați. Dintr-un total de 4.000 de prizonieri, 2.000 au fost deportați la Łódz´ în 1941. Majoritatea celor care au rămas au fost duși la Auschwitz-Birkenau în 1943.
Primele grupuri de romi și Sinti au fost deportate în lagăre de concentrare în 1938, dar deportările în masă la Dachau, Buchenwald și Ravensbrück, unde mii de romi și Sinti austrieci au fost trimiși la muncă în sclavie, au avut loc în 1939. Pe măsură ce bărbații apți de muncă, cei care aduceau pâinea în casă, erau deportați, familiile lor deveneau din ce în ce mai dependente de ajutorul pentru săraci – ceea ce împingea autoritățile locale să facă presiuni pentru deportarea și mai multor persoane!
Prizonierii din lagărele de concentrare erau împărțiți în categorii de către SS, și li se coseau simboluri pe haine care să indice din ce categorie făceau parte. Romii și Sinti trebuiau de obicei să poarte triunghiul negru folosit pentru prizonierii „anti-sociali“. În unele lagăre exista o categorie separată, „țigani“, identificată printr-un triunghi maro.
În decembrie 1941, atunci când a izbucnit o epidemie de febră tifoidă în lagărul „pentru țigani” din ghetoul Litzmannstadt (Łódz), 4.600 de romi au fost uciși în camioanele de gazare folosite pentru a-i transporta la Chełmno/ Kulmhof. La 10 săptămâni după sosirea lor la Łódz, toți cei 5.007 de romi și Sinti austrieci erau deja morți; 4.400 dintre ei au fost îngropați în gropi comune nemarcate în pădurile de lângă Chełmno, împreună cu 150.000 de evrei și mii de prizonieri de război sovietici.
La 16 decembrie 1942, Heinrich Himmler a ordonat ca toți „țiganii“ care încă mai trăiau în Reich să fie deportați la Auschwitz. Acest Decret Auschwitz a marcat faza 昀椀 nală a de exterminare a „țiganilor”. Pentru romii și Sinti germani, austrieci și cehi, deportările în masă la Auschwitz Birkenau au început în aprilie 1943. Peste 20,000 de romi și Sinti au fost înghesuiți în 32 de barăci de lemn din „lagărul pentru familii de țigani“ de la Auschwitz. În iulie 1944 aproximativ 70% dintre ei erau deja morți. Cei care încă mai erau apți de muncă au fost transferați în alte lagăre de concentrare. Cei 2.879 prizonieri rămași au fost gazați în cursul nopții de 2 august 1944.
Orfani
În mai 1944, 35 de orfani romi și Sinti au fost deportați la Auschwitz-Birkenau din Orfelinatul St Joseph de la Mulfingen, care era condus de călugărițe. Biserica nu a protestat împotriva deportării copiilor și nici nu a încercat să-i salveze. Unii dintre copii au fost mai apoi folosiți la experimente medicale de doctorii SS de la Auschwitz. Numai 3 din cei 35 de copii au supraviețuit.
