Connect with us

La zi

Festivalul de Toamnă al Romilor, în weekend – meşteşugari, recitaluri, activităţi pentru copii, produse tradiţionale

Peste 25 de meşteşugari romi din toate colţurile României, reprezentanţi ai celor mai importante bresle meşteşugăreşti, vor fi prezenţi vineri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Izvor din Capitală, la Festivalul de Toamnă al Romilor, informează un comunicat al Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher.

Pe durata celor 3 zile de festival vor fi organizate o serie de activităţi culturale destinate în special celor mici, dar şi publicului larg, cu scopul promovării culturii rome tradiţionale şi moderne.

Sunt anunţate recitaluri muzicale susţinute de lăutari romi consacraţi, va fi amenajată expoziţia „Romi pentru România” cu personalităţi ale culturii rome care au adus un aport la dezvoltarea societăţii româneşti, iar copii sunt invitaţi să participe la ateliere meşteşugăreşti.

Va fi amenajată şi o zonă cu preparate aparţinând gastronomiei rome şi româneşti.

Festivalul de Toamnă al Romilor este o iniţiativă a Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, care promovează bogăţia şi frumuseţea culturii rome.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință