Fănică Vișan a fost un cunoscut lăutar, conducător de taraf și violonist român de etnie romă, cu vârful în carieră în anii ’30-’40 (zona Gării de Nord). Deși era orb de mic (jucându-se cu carbid, i-a sărit în ochi rămânând fără vedere) avea un simț extraordinar și o voce puternică, numărându-se printre primii lăutari care au înregistrat muzică lăutărească de mahala.
S-a născut la începutul anilor 1900 în Valea Argovei, județul Călărași, într-o familie de lăutari vestiți în zonă. Mai avea doi frați, ambii lăutari: Sterică Vișan, care cânta cu țambalul mic și Niculae Vișan, ajuns țambalist în cadrul Orchestrei de muzică populară Radio.[2]
Devine activ începând cu anii 1930 când se stabilește în București și își începe angajamentele la restaurantele din zona Gării de Nord, Herăstrău și Floreasca.
Debutează în 1936 la casa de discuri Electrecord împreună cu taraful său, înregistrând piese și jocuri lăutărești clasice.[3]. Din componența formației sale făcea parte și tânărul țambalist Mitică Ciuciu.
În perioada 1940-1957 face două serii de înregistrări pentru arhiva Institutului de Etnografie și Folclor, unele cu taraful său, altele acompaniat la țambal de fratele său, Sterică Vișan.
În 1958 înregistrează un disc vinil mic, împărțit cu Dona Dumitru Siminică, pe care apare una din puținele piese în limba țigănească înregistrate în perioada comunistă (Caman te jau ando parcu).
https://www.youtube.com/watch?v=zfbZ481ecoM
Moare la sfârșitul anilor 1960 la București, fiind înmormântat la cimitirul „Reînvierea” din Colentina. Fiul său, Sile Vișan, a devenit un pianist desăvârșit, cântând cu formația sa multă vreme în Germania și la restaurantul Hotelului Lido din București.