Locuitorii Sectorului 1 se pot programa, de săptămâna aceasta, pentru efectuarea investigaţiilor imagistice RMN la Complexul Multifuncţional Caraiman.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis miercuri, examinările se realizează doar pe baza unei recomandări medicale scrise, eliberate de un medic specialist din cadrul Complexului Medical Caraiman, un medic din altă unitate medicală sau cel de familie.
Examinările sunt gratuite pentru persoane cu venituri sub 1.500 de lei, oameni cu certificat de handicap, beneficiari ai unor legi speciale, tineri între 18 şi 26 de ani care urmează cursuri de zi la o instituţie de învăţământ acreditată şi pentru persoane instituţionalizate în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 sau cazuri aflate în evidenţa instituţiei. Vor achita 50% din contravaloarea examinării persoanele care au venituri între 1.501 şi 2.500 de lei, iar cele cu venituri de peste 2.500 de lei vor achita integral testul RMN.
Investigaţiile RMN sunt recomandate pentru diagnosticarea afecţiunilor cranio-cerebrale şi ale vaselor de sânge de la nivel cerebral, abdomino-pelvine (ficat, colecist, pancreas, rinichi, splină, vezică urinară, uter şi ovare, prostată), musculoscheletale (articulaţii umăr, şold, sacro-iliace, genunchi, gleznă, picior), coloană vertebrală (cervicală, toracală, lombară).
Examinările RMN se efectuează fără administrare (intravenoasă) a substanţei de contrast.
Nu pot fi examinaţi prin intermediul RMN pacienţii care au dispozitive medicale implantate (ex: stimulator cardiac, implant cohlear, alţi biostimulatori), proteze articulare sau materiale de osteosinteză feromagnetice, proteze cardiace valvulare metalice şi femeile care sunt în primul trimestru de sarcină.
Pentru informaţii şi programări oamenii sunt aşteptaţi la sediul Direcţiei Complexului Multifuncţional Caraiman sau pot suna la numerele de telefon 021/2244029 şi 021/2244073.