Connect with us

Educatie

Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de iarnă

Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în vacanţa de iarnă

Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în vacanţa de iarnă, care se va încheia la începutul lunii ianuarie.

Astfel, pentru joi, Ministerul Educaţiei a oferit posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul de organizare a activităţii didactice, în contextul sărbătorilor.

Fiecare director de şcoală a decis, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii desfăşoară cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile sunt adaptate astfel încât să se poată organiza „de manieră nonformală şi informală”.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că unul dintre motivele pentru care a luat această decizie a fost de a se veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica ziua de 23 decembrie pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului.

Potrivit noului calendar aprobat în noiembrie, toate clasele din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor fi în vacanţă de vineri, 24 decembrie, până duminică, 2 ianuarie 2022, urmând să se întoarcă la cursuri pe 3 ianuarie.

Grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.

Următoarea vacanţă – cea de primăvară (Paşte) – va fi de vineri, 15 aprilie 2022 – până duminică, 1 mai 2022.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință