Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat amenda dată de reprezentanţii Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, primarului din Tg Mureş, Dorin Florea, pentru afirmaţii considerate defăimătoare, la adresa romilor.
Florea a fost amendat în mai 2013, cu suma de 4.000 de lei, după ce a afirmat public, că romii care comit infracţiuni în străinătate ar trebui disciplinaţi acasă prin politici clare.
„Să se facă o listă cu românii corecți care lucrează în Anglia”, „dar când apare câte un gabor din acesta primitiv sau câte un descreierat care îi dă în cap la o italiancă, apare că tot poporul român e violator, e țigan, e cerșetor s.a.m.d”, „ce a îngrijorat foarte tare a fost modul primitiv în care s-au comportat anumiți cetățeni ai noștri, majoritatea țigani, care s-au dus cu obiceiurile țigănești de aici în alte părți. Și pe mine m-ar deranja să-mi apară o șatră în fața casei. Trebuie să recunoaștem acest lucru: trebuie să-i disciplinăm acasă prin politici clare”, sunt declarațiile pentru care Dorin Florea a fost amendat de CNCD.
Contestaţia primarului a fost respinsă în primă instanţă, la Curtea de Apel din Tg Mureş, în decembrie 2013.
Solutia pe scurt: Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de DORIN FLOREA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect anularea Hotărârii nr.319/22 mai 2013 emise de pârât, cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 decembrie 2013.
ÎCCJ a admis recursul lui Florea, a casat soluţia Curţii de Apel Tg Mureş şi a anulat amenda CNCD.
Detalii soluţie: Decizia nr.3939/08.12.2015. Admite recursul declarat de Dorin Florea – Primarul Municipiului Târgu Mureş, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Municipiului Târgu Mureş, împotriva Sentinţei nr. 387 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi admite acţiunea formulată de reclamantul Dorin Florea – Primarul Municipiului Târgu Mureş, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Municipiului Târgu Mureş. Anulează Hotărârea nr. 319 din 22 mai 2013 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2015.