Connect with us

Educatie

Doi din trei părinţi apreciază că bugetul alocat pentru cumpărăturile cu începerea şcolii va fi mai mare

Doi din trei părinţi susţin că bugetul alocat pentru cumpărăturile cu începerea anului şcolar va fi mai mare decât anul trecut, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Potrivit unui comunicat al băncii, peste 38% vorbesc despre o creştere a cheltuielilor cu 30%, în timp ce aproximativ 28% apreciază că această sumă a crescut cu 10%.

Principalele tipuri de cheltuieli sunt cele cu îmbrăcămintea şi încălţămintea. Cei mai mulţi respondenţi alocă între 300 şi 500 lei pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, adică 36,36% din bugetul alocat. Pe locul secund dar aproape similar, rechizitele acoperă un procentaj de 36,25% din bugetul alocat, urmat de manuale şi caiete speciale (22,14%).

Doar 19,16% dintre părinţii respondenţi susţin că au reuşit să pună bani deoparte pentru începutul anului şcolar în timp ce 49,34% vor acoperi cheltuielile din salariul lunii curente. Circa 17% susţin că nu dispun de fonduri şi că nu ştiu cum se vor descurca în timp ce o proporţie mai redusă susţine că se vor împrumuta de la prieteni sau vor folosi cardul de credit/overdraft.

La întrebarea despre bugetul alocat pentru începerea noului an şcolar, 35,17% dintre părinţi susţin că bugetul este de 300 – 500 de lei, 29,4% cheltuie 500 – 1.000 de lei, 20% alocă între 100 şi 300 de lei şi doar 13% alocă peste 1.000 de lei.

Mall-urile şi supermarketurile rămân în continuare destinaţia preferată pentru cumpărăturile de început de an şcolar – fiind menţionate de 43,07% dintre părinţi, urmate de magazinele specializate (24,48%) şi librării (21%). Doar 12% dintre respondenţi preferă varianta achiziţionării online pentru cumpărăturile de şcoală.

Peste jumătate dintre părinţi (52%) le cumpără în fiecare an un ghiozdan nou copiilor în timp ce 42% dintre părinţi le cumpără abia la câţiva ani, atunci când cel vechi se strică. Foarte puţini dintre aceştia consideră ghiozdanul un accesoriu de modă şi cumpără de mai multe ori pe an în timp ce, pe de altă parte, tot un procentaj redus dintre părinţi folosesc ghiozdanele de la fraţii mai mari.

Totodată, 1 din 3 părinţi spune că va apela la meditaţii pentru copilul său, iar materiile la care copii fac meditaţii sunt matematica – peste 42% dintre respondenţi, limba română – aproape 25%, limbi străine – aproape 24%. Bugetul lunar alocat pentru meditaţii este de 300 – 500 lei – pentru mai mult de jumătate dintre respondenţi, sub 300 de lei – pentru circa 33% şi peste 500 de lei pentru aproape 16%.

Trei din patru părinţi susţin că le-au cumpărat deja copiilor tehnologii moderne, iar dintre aceştia, 37% le-au cumpărat smartphone, 31% – tabletă, 24% – laptop şi aproape 8% dintre respondenţi le-au achiziţionat copiilor computer cu desktop.

Sondajul privind pregătirile pentru începerea anului şcolar a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință