Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluţii e-learning, anunţă lansarea a şase cursuri gratuite pentru copii şi adulţi, cu scopul creşterii gradului de înţelegere şi gestionarea adecvată a riscurilor la utilizarea Internetului.
Potrivit unui comunicat de presă al DNSC, noua serie de cursuri face parte din proiectul naţional #SigurantaOnline.
„Noua campanie ‘Protecţie prin educaţie: Securitate digitală’ îşi propune să facă o diferenţă reală în comunitate, prin diseminarea gratuită a cursurilor de securitate cibernetică. Obiectivul este ca fiecare membru al comunităţii să devină mai conştient de riscurile online şi să fie echipat cu instrumentele şi cunoştinţele necesare pentru a naviga în siguranţă pe internet. Partenerii campaniei au dezvoltat atât cursuri esenţiale pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani (Siguranţa banilor pe internet, Dependenţa de internet, Prevenirea pornografiei infantile şi Gestionarea datelor online), cât şi cursuri destinate profesorilor, părinţilor şi celor preocupaţi de instruirea copiilor(Securitatea Cibernetică – acces general şi Securitatea Digitală a Copiilor), pentru o mai bună înţelegere şi gestionare a ameninţărilor online, astfel încât să se poată beneficia de avantajele tehnologiei, fără toate riscurile asociate”, se arată în comunicat.
DNSC precizează că, la finalul parcurgerii modulelor, participanţii vor avea cunoştinţele necesare pentru a se proteja online, gestionând corect datele lor personale şi, astfel, utilizatorii vor înţelege metodele de protecţie a banilor şi a datelor lor atunci când navighează pe Internet, iar elevii vor fi conştienţi de măsurile de prevenţie pentru a nu deveni victime ale pornografiei infantile. În plus, cursanţii vor fi informaţi despre cauzele şi impactul dependenţei de Internet.
Persoanele interesate de cursurile e-learning sunt invitate să se înscrie pentru a le accesa, prin completarea formularului specific disponibil la adresa https://formare.elearning.ro/register.
Cursurile se pot parcurge, în prima etapă, în perioada 31 octombrie – 15 decembrie 2023, după logarea în platforma dedicată programului.
Conform datelor DNSC, România ocupă locul 27 în rândul statelor Uniunii Europene UE) din perspectiva Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI). De asemenea, la o serie de indicatori ai dimensiunii „Capitalul Uman”, România are competenţe digitale de bază scăzute în comparaţie cu media UE, ocupând ultimul loc în rândul celor 27 de state-membre, cu un punctaj de 30,9 faţă de media europeană de 45,7.
Proiectul de educaţie digitală #SigurantaOnline este menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, pentru a evita ca utilizatorii de Internet să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.