Connect with us

DIN VIAȚA ROMILOR

DIN VIAȚA ROMILOR – 07.10.2018

Această ediție a emisiunii „Din viața romilor” este dedicată Comemorării Holocaustului din România, ziua de 9 octombrie marcând momentul incipient al deportării evreilor și romilor în Transnistria. Încă din anul 2004, Guvernul României a aprobat ca această dată să reprezinte un omagiu oficial adus victimelor tragicelor evenimente petrecute în spațiul românesc, din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

Această ediție a emisiunii „Din viața romilor” este dedicată Comemorării Holocaustului din România, ziua de 9 octombrie marcând momentul incipient al deportării evreilor și romilor în Transnistria. Încă din anul 2004, Guvernul României a aprobat ca această dată să reprezinte un omagiu oficial adus victimelor tragicelor evenimente petrecute în spațiul românesc, din vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Discutăm despre fenomenul Holocaustului, dar mai ales despre formele în care acesta s-a manifestat în România, cu Valentin Negoi, doctorand în istorie în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Vom afla care au fost factorii declanșatori ai ororilor petrecute în perioada anilor 1941-1942, care au fost cauzele intoleranței etnice și rasiale, cum a fost tratată „problema evreiască” și de ce sute de mii de oameni au fost trimiși la muncă forțată în regiunea dintre Nistru și Bug. În aceeași ediție, urmărim un material despre deportările în Transnistria în vederea epurării comunităților de romi, constituit pe baza unor relatări cutremurătoare ale supraviețuitorilor. Așadar, fiți alături de noi în această duminică pentru a urmări o ediție de comemorare a victimelor Holocaustului din România.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință