Connect with us

Cultura

Despre obiceiurile și tradițiile pascale la romi

 

Mărturisesc de la început că alegerea acestui subiect nu a fost deloc o alegere ușoară, nici cea mai la îndemână, fiindcă am întâmpinat câteva obstacole. În primul rând, nu aș fi putut să realizez o prezentare a unor obiceiuri și tradiții rome pascale (dar nici de altă natură) fără să cunosc foarte bine cultura rromilor. M-am născut într-o localitate formată din mai multe etnii, o comunitate în curs de modernizare, o comunitate în care o bună parte din copii frecventează o școală sau un liceu. Cunoșteam vag anumite obiceiuri și tradiții rome practicate de alți romi, „din alte părți”, obiceiuri și tradiții pe care comunitatea mea nu le (mai?) practică, fiind considerate irelevante pentru membrii acestei comunități, deoarece nu se potriveau cu modul nostru de a gândi sau de a ne raporta la ceea de înseamnă spiritual, magic etc.

În această încercare de trecere în revistă a unor obiceiuri și tradiții rome pascale m-am folosit foarte mult de studiile antropoloagei și profesoarei de istorie și cultură romă, Delia Grigore, cel mai important și mai cunoscut studiu – din punctul meu de vedere – fiind Rromanipen – fundamente ale culturii rromani. Studiul mi-a fost de mare ajutor atunci când am început să caut informații despre cultura mea, fiind interesat de acest subiect și, totodată, nerăbdător de a-mi regăsi identitatea pierdută de generațiile care au trăit înaintea mea – care au fost sedentarizate, iar mai apoi asimilate din punct de vedere cultural.

Pe lângă sărbătorile care implică obiceiuri și tradiții comune românilor și romilor, există și ritualuri calendaristice specifice romilor (Joia Verde, Hârdelezi). La unii ursari (din zona Bacăului), Joia Verde este o sărbătoare care se desfăşoară la o săptămână după Paştele ortodox, de Paştele Blajinilor – greșelile de peste an vor fi iertate în mod reciproc și are loc o petrecere cu semnificaţie premaritală (în cadrul acesteia sunt scoase la joc fete de măritat, cu acordul părinților).

Hârdelezi-ul sau „Paştele spoitoresc” coincide cu Paştele Blajinilor sau al Morţilor. Paștele Blajinilor este o sărbătoare închinată morţilor (romii își aduc aminte de cei morți, le vizitează mormintele și oferă mâncare și băutură rudelor și vecinilor). „Paştele spoitoresc” (Hârdelezi), este o sărbătoare foarte importantă a romilor spoitori, desfăşurată la o săptămână după Paştele ortodox, care reuneşte semnificaţia pascală cu aceea a Gurbanului musulman. În cadrul acestei sărbători, sacrificarea mielului reprezintă cel mai important ritual: se consideră că sacrificarea acestuia are puteri vindecătoare, dar și puteri de apărare împotriva forțelor negative. La romii costorari din Alexandria, Hârdelezi-ul se sărbătorește de Sfântul Gheorghe.

Capitolul „Romanipen-ul – fundament al identității rome” prezintă ritualuri la sărbătorile calendaristice rome, descrise comparativ (diferențe și asemănări între obiceiurile rome și românești, diferențe și asemănări în cadrul etniei rome – fiindcă, din punct de vedere al meseriilor tradiționale rome, romii sunt împărtiți în mai multe neamuri, iar acestea au avut o evoluție diferită. Mai mult, răspândirea lor în diferite părți ale României a generat influențe locale/ regionale la nivel cultural – chiar și când vorbim de limbă).

Iată cum descrie Delia Grigore câteva ritualuri pascale practicate de către romi din diferite neamuri sau zone ale țării: „Paştele este, pentru toate neamurile de romi, singura sărbătoare din an pe care o celebrează „viii şi morţii laolaltă”: în noaptea de Paşte, la întoarcerea de la biserică, romii merg la cimitir pentru a duce lumină morţilor, cu care stau până dimineaţa. Aceasta pentru că este noaptea învierii morţilor şi a deschiderii cerurilor, noaptea în care îţi poţi vedea viitorul, poţi comunica cu spiritele morţilor şi se practică numeroase ritualuri de magie apotropaică, inductivă şi reparatorie. De la biserică se merge acasă, copiii sunt treziţi din somn, iar, după primul cântat al cocoşilor, sunt scoşi cu picioarele goale pe iarbă, li se dă paşte, vin şi peşte, ca sa fie iuţi tot anul. Tatăl îşi loveşte uşor copiii în cap cu o pungă cu bani, scopul fiind ca aceştia să aibă noroc de bani în viaţă. Se merge apoi din nou la cimitir, pe la 10 dimineaţa, cu mâncare împărtăşită care se dă de pomană. Bucuria învierii morţilor este mare şi, în semn de respect pentru morţi, cimitirul este împodobit ca într-o zi de sărbătoare, se merge cu lăutari şi se mănâncă şi se bea toată ziua, până seara târziu. Mielul de Paşte gătit în casele romilor are un gust deosebit, pentru că femeile rostesc descântece când îl prepară. În dimineaţa zilei de Paşte, la căldărarii din Toflea, se practică un ritual purificator şi de consacrare a binelui pentru întreaga familie: capul familiei (tatăl sau fiul cel mai mare, dacă nu există tatăl) ia o bucată de pământ cu iarbă pe ea, numită „pască”, similar cu alimentul ritual, şi înfige în ea un topor menit să taie răul. Apoi pune piciorul pe topor şi, rostind „Hrisos a înviat!”, dă fiecărui membru al familiei câte o bucată de pască (alimentul ritual) şi câte o gură de vin (împărtăşania) din taxtaj-ul (Graal-ul romilor) care trece din mână în mână. Membrii familiei îi răspund: „Adevărat a înviat!”. Capului familiei i se dă pască şi vin de către fiul cel mai mare.”

Așa cum am mai spus, o mare parte dintre romi și-au pierdut obiceiurile și tradițiile, deoarece culturile populațiilor majoritare i-au influențat masiv pe aceștia. Este de remarcat faptul că cele mai multe ritualuri pascale sunt practicate pe ideea de fertilitate, de inițiere premaritală (de pildă, în „jocul ţigănesc al Paştelui” sau în jocul fecioresc – la balul organizat a doua zi de Paște etc.).

Romii nu au fost un popor creștin dintotdeauna, dar au împrumutat și au început să practice și ritualuri creștine – după migrația din India spre Europa și celelalte continente. Mai târziu, cei mai mulți dintre aceștia s-au convertit la creștinism. Elemente creștine la romi pot fi observate în anumite ritualuri – cu ocazia unor sărbători mari, în folclor, în forme de salut (rr. Ӡa Devleça! „Mergi cu Dumnezeu!”, Aćh Devleça! „Rămâi cu Dumnezeu!”) etc. Este remarcat și faptul că termenul Devel este de origine sanscrită, unde deva înseamnă zeitate. După contactul cu religiile creștine, câmpul Devel s-a specializat, dobândind sensul unic de Dumnezeu creștin.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință