Connect with us

Economie

Deficit bugetar de peste 17 miliarde de lei la finele lunii februarie, 1,07% din PIB

La finele lunii februarie a anului trecut, bugetul se închidea pe un deficit de 9,51 miliarde de lei, respectiv 0,72% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 1,07 % din PIB, respectiv 17,04 miliarde de lei, pe fondul compensării facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale cu 1,6 miliarde de lei, al unui volum mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, precum şi al majorării volumului de investiţii cu 85,5%, informează Ministerul Finanţelor.

La finele lunii februarie a anului trecut, bugetul se închidea pe un deficit de 9,51 miliarde de lei, respectiv 0,72% din PIB.

Potrivit MF, creşterea deficitului bugetar în primele două luni ale acestui an a fost influenţată şi de încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum şi de influenţele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 73,93 miliarde de lei în primele două luni ale anului curent, cu 8,3% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluţia acestora fost influenţată în principal de dinamica mai însemnată a veniturilor din impozitul pe salarii şi venit şi a contribuţiilor de asigurări; atât veniturile nefiscale, cât şi încasările nete din TVA au înregistrat un avans mai moderat (explicat printr-un efect de bază ridicat aferent ianuarie-februarie 2022), iar accizele au consemnat un declin, arată Ministerul Finanţelor.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 7,16 miliarde de lei, înregistrând o creştere semnificativă faţă de nivelul încasat în aceeaşi lună a anului trecut (42,4%), influenţată preponderent de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (261,2%), veniturile din impozitul aferent pensiilor şi declaraţiei unice consemnând, de asemenea, dinamici pozitive (23,0%, respectiv 9,6%).

Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,5%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,5% ). De asemenea, dinamica acestei categorii de încasări a fost influenţată şi de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 24,10 miliarde lei, în creştere cu 11% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,5%), şi ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022.

Încasările nete din TVA au înregistrat 17,45 miliarde lei, în creştere cu 1,9% (an/an). Totodată, restituirile de TVA au fost cu 77,6% mai ridicate faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (+1,82 miliarde lei).

Veniturile din accize au însumat 5,32 miliarde lei, consemnând o scădere de 9,1% (an/an). „Această evoluţie este explicată de contracţia cu 11,9% a încasărilor din accizele pentru produsele din tutun, respectiv cu 6,1% a încasărilor din accizele pentru produsele energetice – în condiţiile reducerii nivelului accizei de la 1 ianuarie 2023. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile”, precizează MF.

Veniturile nefiscale au însumat 7,04 miliarde de lei, consemnând o creştere de 11,7% (an/an), susţinută în principal de avansul încasărilor din alte venituri din dobânzi. De asemenea, nivelul veniturilor nefiscale este determinat şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 5,62 miliarde de lei, în creştere cu 17% (an/an).

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 90,98 miliarde de lei, acestea au crescut în termeni nominali cu 17,0% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele două luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 5,4% din PIB la 5,7% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 20,17 miliarde de lei, în creştere cu 7,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal şi-au menţinut ponderea la nivelul de 1,3%.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 11,47 miliarde de lei, în creştere cu 23,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 24,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 25% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Potrivit MF, cheltuielile cu dobânzile au fost de 7,27 miliarde de lei în primele două luni ale anului. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 2,73 miliarde de lei ca urmare a creşterii ratelor de dobânda în contextul inflaţionist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât şi international, cât şi ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 34,66 miliarde de lei în creştere cu 9,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.

„Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele doua luni ale anului 2023, au fost în sumă de 603,37 mil lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023”, se arată în comunicat.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,46 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (951,16 mil lei) care reprezintă 27,52% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 1,07 miliarde de lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 6,31 miliarde de lei, cu 26,6% mai mari comparativ aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 8,07 miliarde de lei, în creştere cu 85,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 4,34 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 72,29% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Bugetul pentru acest an este construit pe o prognoză de PIB nominal de 1.552,1 miliarde de lei, cu o creştere reală de 2,8%, şi pe o scădere a deficitului public la 4,4% din PIB, de la 5,7% anul trecut.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință