Connect with us

Educatie

DEE România continuă parteneriatul cu unităţile de învăţământ pentru susţinerea învăţământului dual

DEER continuă şi anul acesta parteneriatul cu cinci unităţi de învăţământ, pentru susţinerea învăţământului în sistem dual

Distribuţie Energie Electrică România (DEER) continuă şi anul acesta parteneriatul cu cinci unităţi de învăţământ, pentru susţinerea învăţământului în sistem dual.

Conform unui comunicat, 73 de elevi ai claselor a IX-a se alătură, în anul şcolar 2022-2023, celor 146 de elevi ai claselor a X-a şi a XI-a, care vor continua activitatea şi pregătirea pentru o viitoare carieră în domeniul energetic, cu profilurile: electrician exploatare reţele joasă tensiune; electrician protecţii prin relee, automatizări şi măsurători în instalaţii energetice; electrician exploatare centrale, staţii şi reţele electrice; electrician aparate şi echipamente electrice şi energetice.

În cadrul parteneriatelor existente cu Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleţ” Braşov, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia şi Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploieşti, DEER asigură celor 219 elevi o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care se poate adăuga un premiu de stimulare a performanţei de 200 de lei/lună.

După obţinerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenţii vor avea posibilitatea de a se angaja în cadrul Distribuţie Energie Electrică Romania.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință