Economie

Datoria guvernamentală a urcat, în mai, la 862,3 miliarde lei, respectiv 52,6% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în mai 2024, până la 862,344 miliarde de lei, de la 852,816 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,6%, de la 52,1% în aprilie (PIB conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 8 iulie 2024).

În a cincea lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 810,612 miliarde de lei, de la 787,02 miliarde de lei în aprilie, iar cea pe termen scurt a scăzut la 51,73 miliarde lei, de la 65,796 miliarde de lei în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 718,265 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 129,142 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 405,322 miliarde lei, cea în euro la 371,29 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 84,567 miliarde echivalent lei.

De asemenea, datoria administraţiei publice centrale ajunsese, în mai 2024, la 840,798 miliarde de lei, în urcare de la 831,166 miliarde lei, în aprilie, din care 789,1 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (388,25 miliarde de lei) şi în euro (366,817 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a scăzut la 21,54 miliarde de lei, de la 21,65 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 21,512 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, datoria internă a administraţiei publice se cifra, în mai 2024, la 416,386 miliarde de lei (25,4% din PIB), din care 399,486 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 16,899 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 445,958 miliarde de lei (27,2% din PIB), din care 441,311 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,647 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version