Connect with us

Social

Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 14,33% în primul trimestru

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 14,33% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În perioada menţionată, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice. Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în industria extractivă (23,06%), construcţii (21,84%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (21,43%).

În trimestrul I 2023, comparativ cu trimestrul I 2022, creşterile cele mai mici ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au observat în sănătate şi asistenţă socială (3,24%), alte activităţi de servicii (5,32%), respectiv în administraţie publică (8,47%).

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul I 2023 cu 14,34%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 14,04%.

Faţă de trimestrul anterior, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice, în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale.

Potrivit datelor INS, cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (9,86%), construcţii (7,81%), respectiv administraţie publică (5,7%).

Cele mai mari scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) au avut loc în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-10,06%), industria extractivă (-4,50%) şi în alte activităţi de servicii (-3,09%).

Faţă de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut cu 2,34%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 1,35%.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință