Connect with us

Sanatate

Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli

Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli şi poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violenţă, afirmă specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care susţin că tinerii care consumă alcool au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenţi de acesta la vârsta adultă.

În luna iunie – Luna naţională a informării despre efectele consumului de alcool, se derulează campania de informare, educare, comunicare „Alcoolul te face să-ţi pierzi simţurile, nu problemele”, cu scopul de a comunica despre impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii.

Campania de informare despre efectele consumului de alcool se adresează în special tinerilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora, deoarece „adolescenţa este o perioadă critică” de dezvoltare, când riscurile asociate abuzului de substanţe este în mod particular ridicat.

„Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli şi poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violenţă. De asemenea, este asociat cu scăderea stimei de sine, depresie, anxietate, tulburări de comportament, risc de sinucidere. Afectează memoria, atenţia, judecata, alterează capacitatea de a lua decizii. (…) Tinerii care consumă alcool au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenţi de alcool la vârsta adultă. Este foarte important ca adolescenţii să nu înceapă să consume alcool şi să continue să nu consume alcool pe parcursul vieţii”, susţin specialiştii INSP într-un comunicat.

Aceştia recomandă evitarea în totalitate a consumului de alcool de către femeile care plănuiesc să rămână însărcinate sau sunt însărcinate, consumul de alcool în perioada sarcinii putând cauza sindrom alcoolic la făt.

Potrivit statisticilor, consumul de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an la nivel global, este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii şi reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură şi invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani. În lume, aproximativ o treime dintre decesele tinerilor de 11-15 ani se produc prin accidente rutiere din cauza alcoolului.

Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) desfăşurat în anul 2022 prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, 6 din 10 liceeni din România (15-18 ani) au raportat că au consumat alcool cel puţin în una-două zile, în ultimele 30 de zile şi mai mult de două treimi din liceenii din România (15-18 ani) au declarat că au consumat alcool.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință