Faptele lor ocupau primele pagini ale ziarelor franceze
Peste un milion de romi „pribegeau şi se chinuiau” în România perioadei interbelice. Mare parte dintre aceştia erau nomazi sau sedentari, aşezaţi mai ales în judeţe din centrul şi din sudul ţării, din nordul Moldovei, dar şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania.
În perioada interbelică, arhimandritul Calinic Pop Şerboianu a înfiinţat o asociaţie generală a romilor din România. Prin demersul său, acesta urmărea trezirea unei „conştiinţe omeneşti”, după cum scriau ziarele acelor vremuri. Asociaţia nu devenise însă persoană juridică, dar aproximativ 30.000 de romi, printre care se numărau mulţi intelectuali, negustori, artişti şi chiar ofiţeri, aderaseră la această idee. Pentru o cât mai bună organizare, în ultimele săptămâni ale lunii august din anul 1933 s-au ţinut mai multe întâlniri ale romilor nomazi şi sedentari, denumite „ritos congrese regionale”, cu mii de participanţi, deşi nu erau autorizate de către autorităţi. În capitală însă, astfel de întruniri pe cartiere aveau loc în fiecare duminică. „Un congres general era aşteptat cu nerăbdare de către această etnie, pentru luna octombrie a anului 1933. Până atunci, Asociaţia Generală a Ţiganilor din România se străduia să obţină permisiunea autorităţilor pentru marele congres.
Presa vremii menţiona că la eveniment vor participa «toţi vătafii cetelor de nomazi însoţiţi de numeroase delegaţiuni şi trimişi ai sedentarilor din toate judeţele ţării», urmându-se a se alege un şef suprem. Erau şi voci, mai puţin binevoitoare, care lansau zvonul că această asociaţie se va constitui într-un «partid minoritar», presa liniştind cititorii că acestea nu erau decât simple bârfe”, a explicat pentru „Adevărul”, Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură Galaţi. Aceleaşi cotidiane stârneau curiozitatea cititorilor prin măiestria redactorului care scria că la congres vor fi făcute „revelaţii senzaţionale”, după modelul tabloidelor de astăzi. Aceste dezvăluiri constau în numele unor personalităţi, „mari luptători naţionali, oameni politici, parlamentari de vază, mari oratori, miniştri, medici, profesori universitari, ofiţeri superiori, aromâni de vază” care erau „plecaţi din rândul ţiganilor”, cei în viaţă urmând a fi invitaţi la congres „să ajute trecerea la o viaţă omenească a semenilor lor lăsaţi în şatră, bordee şi pe străzi.”
Ţiganii cereau să fie educaţi „Prin această acţiune se dorea şi înfiinţarea unui ziar, înfiinţarea cursurilor serale de adulţi, a unei universităţi populare ţigăneşti, înfiinţarea de muzee şi biblioteci şcolare, a grădiniţelor pentru copii, publicarea de cărţi «pentru luminarea minţilor în ceea ce priveşte apărarea sănătăţii, a bunului trai, a istoriei neamului ţigănesc», ţinerea unor conferinţe educative, şcoli de dans şi strângerea muzicii ţigăneşti de la bătrâni. Aceste deziderate erau completate cu înfiinţarea unor burse în ţară şi străinătate pentru elevi merituoşi, înfiinţarea unor ateliere pentru meseriile potrivite «firii neamului» şi bazare în toată ţara pentru desfacerea diverselor produse, înfiinţarea unor şcoli ambulante pentru ţiganii nomazi etc”, a mai precizat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Galaţi. Potrivit acestuia, şi romii din Galaţi urmau să plece la acest mare congres. În septembrie 1933, un ziar local publicase un articol intitulat „Şi ţiganii din Galaţi pleacă la congresul general de la Bucureşti”, unde urmau să facă şi „câteva declaraţii ale unui bulibaşa rătăcit pe la noi”.
„Venit cu una dintre numeroasele şatre de ţigani care cutreierau Moldova şi care au fost arestate de mai multe ori pentru jafuri «ce le-ar fi săvârşit la drumul mare», bulibaşa declara ziarului gălăţean că «ţiganii lui nu sunt botezaţi». «Nici nu ţinem de altfel, şi nici nu simţim nevoie să ne botezăm. Religia nu-şi mai are importanţă, fiind o simplă deşertăciune»”, ne-a spus Marius Mitrof despre declaraţia făcută de bulibaşa. Acesta din urmă aştepta cu nerăbdare „marele sfat al bulibaşilor” care urma să fie prezidat de marele bulibaşă Stoenescu, care se afla în Franţa „cu triburile sale”. Se pare că acesta era foarte cunoscut de presa franceză, el ocupând mult spaţiu în aceste ziare. „Ne-am fi dorit sa aflăm mai multe despre acest congres, însă, dacă s-a mai ţinut sau nu, ori dacă Asociaţia a devenit o autoritate în cadrul acestei etnii, nu mai avem de unde să aflăm, decât studiind documentele de arhivă, căci ziarele, în această privinţă, nu ne mai relevă nimic”, a conchis Marius Mitrof.