Connect with us

Educatie

Completarea opţiunilor pentru admiterea la liceu începe joi

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora în vederea repartizării computerizate pentru admiterea la liceu se face joi şi vineri şi în perioada 10 – 17 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Potrivit ministerului, orice opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită, iar numărul redus de opţiuni completate poate conduce la nerepartizare computerizată a candidatului.

Candidaţii nerepartizaţi pe locurile speciale pentru rromi şi candidaţii nerepartizaţi pe locurile distinct alocate în unităţile de învăţământ de masă candidaţilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei care au fost repartizaţi dar care solicită, în scris, renunţarea la locul pe care au fost repartizaţi, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată şi admitere în învăţământul liceal pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023-2024 completează opţiunile în perioada 14 – 17 iulie.

Totodată, candidaţii, care au participat la prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi dual şi care nu au fost admişi, completează opţiunile în perioada în fişele de înscriere pe 15 şi 16 iulie.

Pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2023 – 2024.

Tot în aceeaşi zi se comunică comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal şi se afişează în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal.

În perioada 20 – 25 iulie se vor depune dosarele de înscriere la unităţile de învăţământ la care candidaţii au fost repartizaţi.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință