Economia României va creşte cu 7% în 2021, după ce în iulie se estima un avans de 7,4% anul acesta, conform previziunilor economice de toamnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE).
De asemenea, în 2022 şi în 2023 economia românească ar urma să înregistreze o expansiune de 5,1% şi, respectiv, 5,2%.
Pe de altă parte, Banca Naţională a României se aşteaptă pentru trimestrele III şi IV la o încetinire a activităţii economice în majoritatea sectoarelor economiei, cu excepţia celui agricol, conform Raportului asupra inflaţiei din noiembrie.
„În trimestrul II al anului 2021, activitatea economică a înregistrat o creştere trimestrială de 1,9%, uşor peste prognoza pe termen scurt formulată în cadrul Raportului precedent. În structură, a surprins contribuţia negativă a consumului, ce ar putea fi asociată sectorului agricol, pe fondul amânării perioadei de recoltare. Totodată, trebuie reamintite dificultăţile de culegere a datelor statistice în contextul pandemic, care implică şi posibile revizuiri viitoare ale seturilor de date. Formarea brută de capital fix a avut o contribuţie pozitivă solidă, în principal pe seama echipamentelor IT&C (continuarea procesului de digitalizare), în timp ce exportul net a avut o contribuţie negativă relativ diminuată faţă de trimestrele precedente, ocazionată de frânarea importurilor (atribuită tuturor categoriilor majore de bunuri, cu excepţia celor de consum). Comparativ cu prima jumătate a anului 2021, pentru trimestrele III şi IV este preconizată o încetinire a activităţii economice în majoritatea sectoarelor economiei, cu excepţia celui agricol. Pe fondul condiţiilor climaterice prielnice, producţia agricolă vegetală este evaluată a avea o contribuţie considerabilă asupra dinamicilor trimestriale ale PIB în a doua jumătate a anului, cel mai mare impact fiind preconizat a fi localizat în III. Totodată, creşterea preţurilor bunurilor energetice ar putea reprezenta, prin canalul majorării costurilor de producţie ale companiilor şi în condiţiile dificultăţii de substituţie a acestor factori de producţie, un determinant al încetinirii activităţii economice faţă de prima jumătate a anului”, se spune în Raport.
Conform sursei citate, activitatea economică, în special segmentele HoReCa şi cele ale activităţilor cultural-recreative, este evaluată a fi beneficiat, în primele două luni ale trimestrului III, de relaxarea unui număr important de restricţii de mobilitate, pe fondul ameliorării situaţiei medicale. Tot în acest context, se remarcă şi un nivel înalt al încrederii agenţilor economici în lunile iulie şi august, indicatorul ESI calculat de DG ECFIN aferent României înregistrând printre cele mai ridicate valori de la debutul pandemiei. În schimb, semnale nefavorabile provin din partea dinamicii producţiei industriale şi a sectorului construcţii, pe fondul persistenţei sincopelor în lanţurile de aprovizionare (în contextul crizei microcipurilor şi al continuării creşterii globale a preţurilor materiilor prime), evaluate a avea un caracter mai persistent decât s-a anticipat iniţial.