Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, s-a întâlnit ieri cu Helena Dalli, Comisarul European pentru Egalitate, pentru a discuta despre situația romilor din România. În cadrul întrevederii, s-au dezbătut problemele legate de discriminarea romilor din România, rezultatele demografice ale recensământului populației, importanța existenței unui sistem de monitorizare și evaluare a implementării Strategiei naționale de incluziune a romilor, rasismul existent în discursul public și eficiența instrumentelor legale române care sancționează atitudinile antirome.
Totodată, a fost punctată importanța implicării active a autorităților în rezolvarea problemelor cu care romii se confruntă, la nivelul comunităților, cu respectarea principiului „Nothing for Roma, without Roma!” – „Nimic pentru romi, fără romi!”.

În intervenția sa, președintele Iulian Paraschiv a prezentat rolul Agenției Naționale pentru Romi în arhitectura instituțională de incluziune a romilor și nevoia de implicare a tuturor factorilor responsabili, ministere sau autorități locale, prin alocare de resurse, pentru a putea înregistra progrese reale în măsurile de incluziune care îi vizează pe romi. Totodată, a punctat elementele de noutate din noua strategie, lupta împotriva rasismului și accentul pe domeniul Cultură-Identitate-Tradiții, care să contribuie la o apropiere mai mare între minoritate și majoritate, prin cunoaștere reciprocă. A mai pledat pentru nevoia de cointeresare, motivare și responsabilizare a autorităților publice locale în raport cu măsurile menite să producă schimbare în comunitățile locale, inclusiv în comunitățile cu romi.
Cei doi oficiali au agreat că este nevoie de continuarea eforturilor în scopul asigurării participării romilor la viața publică, primind asigurări de susținere din partea Comisiei Europene în acest domeniu.