Educatie

Colegiul Medicilor Stomatologi solicită prioritizarea temei ”Sănătatea organismului nostru” pentru programul Şcoala Altfel

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), cu sprijinul Colegiului Medicilor din România (CMR) şi al Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România (OMS), solicită Ministerului Educaţiei prioritizarea temei „Sănătatea organismului nostru” pentru programul „Şcoala Altfel” din acest an.

„Educaţia pentru sănătate în şcoli joacă un rol crucial în formarea obiceiurilor şi atitudinilor sănătoase încă din copilărie şi adolescenţă. Acest tip de educaţie oferă elevilor informaţiile necesare pentru a înţelege importanţa unui stil de viaţă sănătos şi pentru a lua decizii informate cu privire la sănătatea lor fizică, mentală şi emoţională”, se arată în adresa trimisă de CMSR către Ministerul Educaţiei.

Potrivit documentului, în cadrul temei „Sănătatea organismului nostru” vor putea fi abordate noţiuni legate de nutriţie, stil de viaţă sănătos, igienă corporală şi igienă orală.

„Abordarea acestor subiecte de la o vârstă fragedă ajută la prevenirea unor probleme de sănătate comune, cum ar fi obezitatea, igiena dentară precară şi bolile cauzate de un stil de viaţă nesănătos, care devin din ce în ce mai frecvente în rândul tinerilor. În plus, educarea elevilor cu privire la obiceiurile sănătoase promovează bunăstarea pe termen lung, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-şi menţine sănătatea fizică şi mentală de-a lungul vieţii. Integrarea acestor subiecte într-un program practic şi interactiv precum Şcoala Altfel asigură că elevii nu doar învaţă, ci aplică aceste obiceiuri în viaţa de zi cu zi, contribuind la crearea unor comunităţi mai sănătoase în viitor”, a declarat preşedintele CMSR, Florin Lăzărescu, potrivit unui comunicat remis presei.

Potrivit Studiului Naţional privind starea de sănătate a românilor, publicat de CMSR în acest an, doar 1 din 2 copii se spală pe dinţi de două ori pe zi. Mai mult decât atât, 66.3% dintre copii prezintă carii dentare, în timp ce 29,2% se confruntă cu anomalii dento-maxilare.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version