Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege, care prevede includerea în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a unui reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Proiectul a fost adoptat cu 174 de voturi „pentru”, 77 „împotrivă” şi patru abţineri.
„Colegiul Director este compus din 11 membri cu rang de secretar de stat, dintre care un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, propuşi şi numiţi, în şedinţă comună, de cele două Camere ale Parlamentului”, se arată în proiectul de lege.
Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în acest caz.
Deputatul minorităţilor naţionale, Ovidiu Ganţ, a menţionat că CNCD nu face poliţiei politică, ci veghează asupra derapajelor din societate.
„Ascult cu uimire şi suficient dezgust afirmaţii la adresa grupului minorităţilor naţionale, în contextul în care noi, împreună cu reprezentanţii partidelor politice, inclusiv cu colegii de la UDMR, am fost cei care în anul 2000, în contextul efortului de aderare a României la Uniunea Europeană, am constituit acest organism, care nu numai că nu face poliţie politică, asta este o inepţie, dar care veghează asupra derapajelor din societate atunci când diverşi cetăţeni îşi permit să atace pe diferite criterii anumite minorităţi, de exemplu, şi nu numai etnice. (…) Este profund dezamăgitor să aud din partea unui partid politic că sunt probleme cu cheltuielile în contextul în care tocmai acest partid politic a ocupat politic un loc în Consiliul Director printr-un reprezentant al său, ultima dată când s-a vacantat un loc”, a spus Ganţ.
El a mai menţionat că „este absolut necesar” ca tocmai cei care sunt cel mai frecvent „ţinta discriminărilor” să facă parte, printr-un singur reprezentant, în acest Colegiu Director, în contextul în care celelalte locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai partidelor politice.
Reprezentanţii USR şi AUR au anunţat că nu susţin propunerea.