Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 24 de judeţe, total sau parţial, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă luni.
Potrivit ANM, valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul Moldovei, iar duminică, 18 iulie, şi în nordul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi ridicat şi în restul teritoriului.
Vremea se va menţine călduroasă în Bucureşti, luni şi marţi, caniculară în timpul după-amiezelor, cu maxime termice de 36 de grade Celsius, dar se vor semnala şi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru Capitală, în perioada 18 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 9:00, vremea se va menţine călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va slab şi moderat (rafale de până la 30 – 35 km/h). În cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 iulie), probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 36 de grade Celsius, iar cele minime de 19 – 22 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, marţi, 20 iulie, între orele 9:00 – 22:00, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate.
Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31 – 33 de grade Celsius, însă disconfortul termic se va menţine ridicat.