Connect with us

Social

CNIPMMR: 86,9% dintre antreprenori spun că nu au posibilitatea creşterii salariului minim în perioada următoare

Un procent de 86,9% dintre antreprenorii chestionaţi de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au spus că nu au posibilitatea creşterii salariului minim pentru angajaţi, în perioada următoare.

CNIPMMR a realizat în perioada 24-25 iulie 2023 un sondaj pentru a identifica opinia antreprenorilor cu privire la creşterea salariului minim brut garantat în plată, la care au răspuns 887 antreprenori, 54,30% reprezentând microîntreprinderi, 31,5% întreprinderi mici, 13,1% întreprinderi mijlocii şi restul de 1,10% întreprinderi mari. Dintre aceştia, 64,7% activează în servicii, 18% în comerţ şi restul de 17,3% în firme din producţie.

Conform unui comunicat, printre motivele pentru care nu vor putea creşte salariul minim au fost menţionate de către antreprenori (răspunsuri multiple): costurile ridicate cu resursa umană (61%); vânzări limitate care nu permit creşteri (55,8%); contracte în curs cu preţ impus (30%); lipsa unor fonduri europene care să asigure creşterea competitivităţii (22,7%); lipsa investiţiilor publice care limitează existenţa contractelor pentru IMM-uri (16,2%); altele (creşterea TVA, instabilitatea politică, lipsa predictibilităţii etc) (7,5%).

Totuşi, în cazul unei impuneri de către Guvern a creşterii salariului minim, 93,2% dintre antreprenori au menţionat că aceasta ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2024 şi doar 6,8% de la 1 septembrie 2023.

În ceea ce priveşte măsurile pe care le vor adopta în cazul impunerii de către Guvern a creşterii salariului minim, antreprenorii au menţionat (răspunsuri multiple) creşterea preţurilor produselor/serviciilor (66,6%), diminuarea personalului (53,6%), diminuarea activităţii firmei (24,9%), închiderea firmei (10,2%), reducerea programului de lucru al angajaţilor (9,9%) şi altele (pierderea competitivităţii firmei, reducerea profitului, regândirea activităţii firmei etc) (2,5%).

Astfel, antreprenorii ar avea nevoie de următoarele măsuri de sprijin pentru a creşte salariul minim (răspunsuri multiple): deduceri suplimentare (reducerea/regândirea nivelului de taxare a muncii şi realizarea unui nou sistem de acordare a deducerilor personale de care beneficiază salariaţii) (64,5%); zero taxe pe forţa de muncă pentru suplimentarea realizată (55,3%); impozitare progresivă a venitului din salarii (21,8%); altele (reducerea masivă a taxelor şi impozitelor, taxare mai mică pentru salariile mai mici, plafoane maxime de impozitare, menţinerea TVA la acelaşi nivel etc) (2,7%).

În final, întrebaţi care consideră că va fi procentul de diminuare a numărului de angajaţi ca urmare a majorării salariului minim, antreprenorii au răspuns în proporţie de 35,8% că vor diminua între 10%-50%, 34,8% vor diminua până în 10%, 19,1% nu vor diminua personalul deloc şi 10,2% vor diminua peste 50% din personal.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință