Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut uşor, în luna mai, cu 0,3 puncte, până la valoarea de 47,4 de puncte, iar peste jumătate dintre analiştii asociaţiei (53%) anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, până la 5,45%.
Potrivit unui comunicat de presă al CFA România, majorarea Indicatorului de Încredere Macroeconomică s-a datorat creşterii cu 1,1 puncte a componentei de condiţii curente a indicatorului.
De asemenea, rata anticipată a inflaţiei, pentru orizontul de 12 luni (iunie 2025), s-a redus faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,45%. În acelaşi timp, aproximativ 53% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei, în următorul an.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 88% dintre participanţi prognozează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru următoarele şase luni, este de 5,0130 lei pentru un euro, în timp ce pentru 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0605 lei pentru un euro.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.