Connect with us

Economie

CFA: Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să scadă până la o valoare medie de 7,73%

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să scadă şi s-a situat la valoarea medie de 7,73%, cea mai mică din martie 2022, potrivit Asociaţiei CFA România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 85% dintre participanţii la sondajul lunar al organizaţiei anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0146 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0719 lei pentru un euro.

Analiştii estimează o creştere economică în scădere la 2,7% în acest an, de la 4,7% anul trecut, şi un deficit bugetar de 4,8% la finalul anului, faţă de 5,7% în 2022.

Datoria publică este anticipată să se majoreze la 54% din PIB în următoarele 12 luni.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 61,5% dintre participanţi anticipează o stabilitate a acestora, în timp ce 38,5% dintre participanţi anticipează o scădere în următoarele 12 luni, nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor. De asemenea, 46% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 54% că sunt corect evaluate.

„Conform rezultatelor sondajului, procesul dezinflaţionist continuă, anticipaţiile inflaţioniste atingând cea mai mică valoare din 2013. Consistent cu aceste anticipaţii dezinflaţioniste sunt şi anticipaţiile de uşoară reducere a ratelor de dobândă. Însă, în acest ciclu economic, atât rata inflaţiei, cât şi ratele de dobândă se vor stabiliza la valori semnificativ mai ridicate decât cele înregistrate între cele două crize: criza subprime şi criza corona” , a declarat Adrian Codirlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut, în luna mai, cu 4 puncte, la valoarea de 59 puncte. Această situaţie s-a datorat componentei de anticipaţii, care a înregistrat o creştere de 8 puncte, până la valoarea de 56,7 puncte.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință