Connect with us

Asul de trefla

Cei mai buni elevi de etnie romă din Făgăraș au fost premiați, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor

 

 

Ziua Internațională a Romilor este marcată în fiecare an pe 8 aprilie. În acest sens Primăria Municipiului Făgăraș în parteneriat cu Asociația Partida Romilor Pro Europa Făgăraș  a organizat un eveniment care a marcat această zi.

Principală temă a evenimentului a fost educația, care a fost și premiată. Astfel, 16 copii de la Școala Generală „Ovid Densușianu“ și Colegiul „Aurel Vijoli“ au primit câte un voucher în valoare de 200 de lei. Cu acesta își vor putea procura doar rechizite școlare.

Am ales doar 16 elevi de la cele două școli din oraș, pentru că bugetul aprobat de Consiliul Local nu ne-a permis să premiem un număr mai mare de copii. Astfel, i-am ales pe 16 cei mai buni dintre ei, ținând cont de media școlară pe care aceștia au obținut-o în semestrul precedent. Credem cu tărie că doar prin evidențierea elevilor de etnie romă, care au rezultate deosebite la învățătură vom putea îmbunătăți calitatea nivelului de educație a comunităților marginalizate“, ne-a declarat Ionuț Androne, reprezentant al Asociației Partida Romilor Pro Europa Făgăraș.

Prezenți la eveniment au fost și Ilie Dincă, secretar de stat în cadrul CNCD, primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, Rica Marius, administratorul municipiului Făgăraș, dar și alți șefi de servicii și departamente din cadrul Primăriei Făgăraș și nu numai.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință